Un microbuz în care se aflau nouă medici ce urmau să participe la un seminar în Codlea a fost implicat într-un grav accident de circulaţie petrecut, joi seară, în jurul orelor 17.00, între localităţile braşovene Vlădeni şi Perşani. Un doctor a murit şi alţi şase au fost răniţi destul de grav şi transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov pentru îngrijiri de specialitate. La volanul maşinii se afla o femeie care, din câte se pare, s-a aplecat la un moment dat să ia un bidon cu apă dintre scaune. În acel moment, pentru că rula cu viteză foarte mare, şoferiţa a pierdut controlul asupra volanului, iar microbuzul a intrat în plin într-o dubă care venea din sens opus.
În urma impactului deosebit de violent, microbuzul care îi transporta pe medici s-a rostogolit de trei ori în aer şi apoi s-a răsturnat într-o râpă. Unul dintre medici a murit, strivit de ceilalţi pasageri care s-au rostogolit peste el. Alţi şase oameni au fost răniţi.
Specialiştii, toţi din Timişoara, trebuiau să ajungă la un seminar de oncologie în Codlea. Printre ei se afla şi un medic din Australia. Străinul a scăpat fără nici o zgârietură, doar o lentilă de la ochelarii pe care îi purta s-a spart. „Nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat. Mă uitam pe geam şi admiram priveliştea deosebit de frumoasă. La un moment dat, am observat cum microbuzul nostru iese de pe carosabil. Ne-am rostogolit de mai multe ori. Eu nu am păţit nimic. Sunt teafăr şi nevătămat…”, a declarat medicul australian.
Un microbuz în care se aflau nouă medici ce urmau să participe la un seminar în Codlea a fost implicat într-un grav accident de circulaţie petrecut, joi seară, în jurul orelor 17.00, între localităţile braşovene Vlădeni şi Perşani. Un doctor a murit şi alţi şase au fost răniţi destul de grav şi transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov pentru îngrijiri de specialitate. La volanul maşi