"Pe verticala erei de aur s-a-naltat/ Independenta noua a patriei solare/ Pentru intaia oara istorii milenare/ Traiesc lumina pura-ntr-o zi de neuitat/ Se-afirma astazi forta, elanul creator/ Al natiei romane muncind in unitate/ Si-n unic crez cu patos si daruire-n toate/ Alaturi de al tarii iubit conducator". ("Drapelul rosu", prima pagina, 1 mai 1989").
Mai o felie de lamaie, mai intorci o pagina. "Zilele de 1 si 2 mai au gasit si de aceasta data metalurgistii Intreprinderii «Ciocanul» Nadrag de veghe la functionarea neintrerupta a cuptoarelor de otel si fonta. Organizandu-si bine activitatea echipele au elaborat suplimentar sarcinilor plainificate 30 de tone de piese de fonta pentru industria metalurgica". Asta-i prea de tot. Vorba aia, mai minte omul, dar mai bea si o cana cu apa. E lesne de imaginat cum aratau 30 de tone de piese facute sa spargi planul in doua zile, trebuind probabil sa dai cu banul ca sa vezi care e piulita si care surubul. Asta faceau, cica, timisenii de 1 mai. "Petrolistii in primele randuri". "De veghe la cuptoare". "Tarii cat mai mult otel".
Gata. S-a dus efervescenta revolutionara. Unde au disparut forjorii, sondorii, otelarii tarii, incotro a luat-o clocotitoarea clasa muncitoreasca? Simplu. In Spania, in Israel, in Italia, in Germania. Luati o piatra si aruncati acum inspre cei care nu mai ies la defilare, fiind plecati spre alte meleaguri. Huiduiti-i din rarunchii plamanilor muncitoresti pe cei care au refuzat sa mai lucreze pe "trei milioane o suta" in cartea de munca, si nu s-au resemnat, sa-si caute din timp manusa cu care sa caute prin tomberoanele batranetii de pensionar cu un milion de lei pe luna. Sau cat ati crezut ca veti lua pensie, dupa acest salariu fabulos? Revoltati-va si striviti-i cu dispretul profund pe anti-patriotii care nu au ramas aici, la "fie painea cat de rea". Nu au ramas de exemplu sa lucreze pe pat
