"A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva" scria, demult, poetul. Anii au trecut si acum vine, parca mai des decat altadata, unu mai, iar ceea ce trebuie acoperit nu e inima, ci ochii. Ca sa nu mai vedem ce lasa in urma, vorba ceea, "minivacanta de 1 mai". Asta cu "minivacanta" a devenit deja un tic TV de care nu mai putem scapa, asa cum nu putem scapa de "micuti" cand e vorba de copii sau de "bebelusi" cand e vorba de sugari. Unu mai a devenit, din muncitoresc, daca o fi fost vreodata asa ceva, un fel de calamitate naturala, mai ritmica la noi decat inundatiile. Ce inseamna "minivacanta". Pai, foarte simplu. Trenuri ultraaglomerate spre litoral mai ales, gata de reparatii capitale imediat dupa prima cursa din "minivacanta", urlete mai intai, batai mai tarziu, ca doar e sarbatoare si trebuie sa ne distram, nu-i asa? Distractie la comanda. Nu stiu cati dintre fericitii tineri care se stramba grotesc in fata camerelor de la stiri ca sa ne convinga de autenticitatea bucuriei lor sunt gata sa execute comenzile sefilor si patronilor cu acelasi entuziasm cu care executa comanda (ce le-abate de mai multe ori pe an, vorba altui poet, "ca la pasari"): distrati-va. Acum vreo cateva decenii, ne miram al dracului de ideea suedezilor, despre care auzeam la cine stie a cata gura, de a se imbarca pe un vapor de croaziera vinerea seara pentru a bea pana cadeau lati vreo doua zile si a se intoarce apoi, fericiti, in tara muma care prohibea alcoolul prin preturi, duminica seara si a se apuca linistiti de treaba luni dimineata. E drept, ne miram pentru ca aici, in socialismul victorios, toata lumea se facea ca munceste, iar ei, adica patronii, statul socialist in speta, se faceau ca ne platesc. Si atunci nu era nevoie sa te imbeti doar de vineri pana duminica, o faceai "de sambata pana luni", ca-n cantecul maramuresean, cu un supliment regulat: si de luni pana sambata. Ceea ce insa