Contaminati, la rindu-ne - retoric, evident - de obstructia pesedismului privind prioritatea unei condamnari publice a comunismului, mai ca ne-am intreba daca, intr-adevar, intr- un inceput de noi mileniu, isi mai are rost radicala judecata. Altele fiind, nu-i asa, presiunile prezentului. Ar fi de plecat de la behavioristele bile alb/negru ale lui Turcescu, al carui ultim invitat de marca - Liiceanu - a fost indemnat sa acorde, de data asta el, cuvenitele despartiri transante. Drept care, radicalul intelectual i-a destinat-o pe cea neagra, franc, lui Iliescu, pe cealalta, imaculata alba, Doinei Cornea. Pentru ca, in absolut, cel cu bila neagra, perfidul obstructionist al tarii dupa '90, ramine - orice-ar face el cu dubioasele lui carti justificative - principalul factor frenator in privinta eradicarii comunismului remanent si incercarii de a-si motiva, prin acestea, propria-i mascata raminere in reprobabila ideologie. Intirziind cu atitia ani o clarificare de care societatea civila avea imperioasa nevoie. Societate civila sistematic minimalizata de iliescianism, dar iata, intr-un ultim ceas al adevarului, victorioasa. Contaminati, la rindu-ne - retoric, evident - de obstructia pesedismului privind prioritatea unei condamnari publice a comunismului, mai ca ne- am intreba daca, intr-adevar, intr-un inceput de noi mileniu, isi mai are rost radicala judecata. Altele fiind, nu-i asa, presiunile prezentului. Nu ultima dintre ele, strategia aderarii. Si nici penultima: frustrarile unei populatii care, iesind din dictatura, are tot dreptul sa pretinda un standard aliniat la cel catre care se indreapta prin unanima optiune. (Episodul ghinionist al inundatiilor, prin urgentele lui dramatice, ingroasa si el scepticismul privind prioritatea prioritatilor: condamnarea publica a comunismului.) Iata insa ca, sub morala presiune a atit de blamatei societati civile, asistam, pentru p