Aflat in Romania pentru lansarea celui de-al treilea dealer propriu, Michel Piech, unul dintre actionarii importanti ai Porsche Holding, explica revistei Capital cum vede compania-mama succesul operatiunilor din Romania. Cand prin vene iti curge “sange Porsche”, este aproape imposibil sa stai departe de afacerea familiei. Michel Piech, nepotul lui Ferdinand Porsche, cel care a inventat “broscuta” Volkswagen Beetle, este unul dintre strategii expansiunii Porsc
Aflat in Romania pentru lansarea celui de-al treilea dealer propriu, Michel Piech, unul dintre actionarii importanti ai Porsche Holding, explica revistei Capital cum vede compania-mama succesul operatiunilor din Romania.
Cand prin vene iti curge “sange Porsche”, este aproape imposibil sa stai departe de afacerea familiei. Michel Piech, nepotul lui Ferdinand Porsche, cel care a inventat “broscuta” Volkswagen Beetle, este unul dintre strategii expansiunii Porsche Holding.
“Am participat la aceasta inaugurare (din Bucuresti, n.r.) pentru ca eu consider foarte important contactul cu colaboratorii,” explica, inainte de toate, Michel Piech. Pare sa isi controleze fiecare miscare, iar trairile interioare sunt greu de citit pe chipul sau. “Suntem foarte interesati de dezvoltarea companiei in sine, dar si de cresterea Romaniei, in general. Consider ca dezvoltarea economica in tara dvs. este unica”.
La opt ani de la infiintare, Porsche Romania este considerata una dintre cele mai profitabile filiale ale Porsche Holding. La finalul lui 2005, an extraordinar pentru industria auto in Romania, compania a vandut mai bine de 100.000 de autovehicule. “As zice ca piata auto locala are o dezvoltare exceptionala”, spune el. “Ne miram cand vedem cifrele de vanzare si, mai ales, cand le comparam cu celelalte tari din estul Europei”