Lucrarile de modelare in codul calculatorului par a fi printre ultimele trend-uri artistice care modifica perceptia asupra artei, aducind-o la granita cu socialul si cu politicul. in acest sens, ironia estetica se iveste tocmai in contextele „modurilor de productie“, ale „eficientei“ si ale „randamentului“. Aceste modele ideologice se intilnesc, paradoxal, deopotriva in discursurile comunismului, in acceptiile nationaliste derivate din internationalism si in discursurile capitalismului, in acceptiile transnationale, ale unei globalizari care accentueaza forta localului.
Aceste contexte sau ideologii ale puterii devin temele lucrarilor in codul calculatorului. Algoritmii absurdului de Alex Dragulescu constituie o serie de print-uri digitale rezultate din reprezentarile unui algoritm de tip arbore. Metoda „copaceilor“ din lingvistica (cum le spun studentii de la Litere schemelor din gramaticile generative) este si una dintre paradigmele recurente in cibernetica. O paradigma criticata pe masura de Deleuze si Guattari, de pilda, in a lor critica adresata logicilor binare (de la psihanaliza la cibernetica). Se stie ca teoreticienii francezi opun tiparelor de arbori modelul cvasi-anarhic al rizomilor, un model al ierbii care creste descentrat si eterogen. Cei doi au scris teorii critice ale capitalismului si ale psihanalizei inainte de emergenta Internetului, astfel incit, pentru ei, calculatorul ramine o entitate inchisa si binara, fara deschiderea de tip retea. Desigur ca si reteaua poate fi invinuita de ierarhie, insa lucrurile sint mult mai nuantate, ajungind in acest caz la spirale de complexitate.
De pilda, algoritmii isi pierd din rigoarea stiintifica in momentul confruntarii cu un univers de date absurd, cu perspectivele artistice ale echivocului si indeterminarii, cu insolvabilele sociale si politice. Recurenta si redundanta, doua trasaturi com