A trecut - momentan - perioada cenzurii oficializate, dar nerecunoscute, cand, daca cracneai impotriva partidului-stat, o faceai pe cont propriu, riscand sa te sinucizi in plina glorie... Au trecut - tot momentan - vremurile cand era de bon ton sa se planga de asuprire si cei care primeau bani de la stat cu galeata, dar care, in cercuri care aveau tangenta cu Occidentul, se simteau datori sa explice ca de aia nu publicau investigatii despre zeii zilei, ca de aia nu le infierau actele de coruptie, de aia nu faceau ei presa, ci se jucau de-a copy-paste-ul cu notele de presa, pentru ca era prea riscant sa scrie ceea ce vedeau ca se intampla in jurul lor, nu doar ceea ce consemnau comunicatele oficiale. Vremea respectiva a apus, dar o buna a parte presei romanesti a ramas calata pe aceleasi tipare jurnalistice. Problema este ca nu fac rau doar opiniei publice, ci fac rau si acelei parti a presei care se incapataneaza sa creada ca rolul este, totusi, acela de formator de opinie si de liant intre societatea civila si autoritati.

Declinul e constant de cativa ani buni incoace. Si, totusi, de ce s-a ajuns ca tirajele sa alunece la vale? O parte din vina poate fi pusa pe seama decredibilizarii presei. Scandalurile politice, slugarnicia gretoasa fata de partidul-stat, insensibilitatea fata de de ilegalitatile comise de un regim politic imbatat de putere, dezvaluirile fabricate, nu au trecut neobservate si neinterpretate de consumatorii de presa. De ce ar crede omul de rand, de exemplu, in sprijinul oferit luptei anticoruptie de unul sau altul dintre patronii de media, cand a citit despre ei ca sunt implicati in fel de fel afaceri care trec, in cel mai fericit caz, la milimetru de geamandura legii? De ce ar mai avea interes, in aceste conditii, sa citeasca si sa se lase format de analizele si comentariile - fie ele si scrise de nume sonore - din aceste ziare? Iar tendinta