Chibitul
Daca luam de buna spusa dictionarelor, chibitul este persoana care asista la o partida de carti, de sah sau de table. Atat si nimic mai mult. El nici nu participa la joc, nici nu face comentarii de pe margine. E numai spectatorul mut al оntrecerii. Ca abia se abtine sa nu-si dea cu parerea, sfatuindu-i pe jucatori cum sa procedeze, e foarte adevarat. Оnsa chibitul veritabil are destula stapanire de sine ca sa-si tina gura, mai ales ca orice interventie l-ar exclude, cel putin temporar, din privilegiata clasa a chibitilor. S-a оnteles, presupun, ca оn orice chibit se ascunde un mare jucator, care cunoaste infinit mai bine decat participantii la competitie tacticile castigatoare si rezolvarile optime оn situatii-limita. Ehei, daca ar fi оn locul lor! Ceea ce nu se va оntampla niciodata, caci orice chibit este o natura eminamente teoretica, nicidecum una practica. Оntre chibit si jucator se casca prapastia imposibil de acoperit dintre idee si fapta.
Profesia de chibit nu cere pregatire speciala. Poti chibita la fel de bine si daca ai terminat taras-grapis gimnaziul, si daca esti doctor оn stiintele comunicarii. Chibitul nu se recomanda prin patalamale, ci exclusiv prin pasiunea de a asista. Spectacolul ce se desfasoara dinainte-i оi da satisfactii incomparabil mai mari decat eventuala angajare оn competitie, ce ar presupune asumarea unor raspunderi prea grele pentru puterile sale. Pentru ca, оn pofida aparentelor, chibitul este un timid incurabil. Puternic cata vreme sta pe margine, cata vreme adica nu-i pot fi evaluate aptitudinile, el ar deveni victima sigura оndata ce ar patrunde оn arena.
Aceasta descriere a chibitului оntemeiata pe litera dictionarelor nu mai e azi decat оn parte valabila. Chibitul si-a modificat оn vremea din urma si domeniul de definitie, si aria de activitate. A ajuns sa fie prezent oriund
