Rândurile pe care le cititi acum apar la doua zile distanta de Ziua Internationala a Libertatii de Exprimare. O zi in care, mai mult decât in orice alta perioada a anului, s-a discutat mult de presa, public si ziaristi. Eu insumi, la rândul meu, ca atâtia alti confrati, am facut emisiuni „la tema“. Incet-incet insa, dupa ce-au trecut câteva ore bune de la sfârsitul paradei de vorbe mari despre libertate de exprimare, deontologie jurnalistica sau respect fata de public, ma incearca un sentiment de stânjeneala. Ziua de 3 Mai incepe sa semene cu 1 Martie, cu Ziua Femeii, cu 1 Mai sau cu 1 Iunie: un bun prilej de a purta discutii sterpe, dar multe, pe tema presei. Exista câtiva insi, grupati mai ales in ONG-uri mici, insa vioaie, care câstiga si ceva banisori din organizarea unor nesfârsite mese rotunde, la care se vorbeste si se tot vorbeste de jurnalism si jurnalisti. Banii ii primesc din granturi UE sau din sponsorizari ale unor fundatii internationale interesate de promovarea libertatii de exprimare in tari precum România. Sa fie sanatosi si la punga grosi! Nu aici e problema. Necazul e legat de faptul ca discutiile de acest gen, ca si cele despre femei si mame, se poarta cu intensitate doar la date fixe: despre presa se vorbeste, pâna la saturatie, pe 3 Mai, despre cealalta categorie pomenita, de 1 sau 8 Martie. Dupa care, pauza. O tacere stânjenitoare, complice si, adeseori, vinovata tiuie prin breasla noastra, a ziaristilor, in tot restul anului. Ne mai scoate din amorteala câte o rafuiala cu presa a lui Traian Basescu ori câte o chifla gazetareasca de genul „Keep walking Monica“. Dar foarte rar si, mai ales, fara urmari semnificative. Presa româneasca are probleme dureros de acute. E schioapa, murdara si plina de purici ca un maidanez ratacit in intersectie. N-are, deocamdata, nici taria si nici dorinta de a deveni un reper pentru românul buimac si nepregatit car