JURNAL DE CINEFIL Crash este filmul care a rupt gura targului la Oscarurile acestui an, luand statueta pentru cel mai bun film in detrimentul mult mediatizatului Brokeback Mountain. Alegerea Academiei Americane de Film a suparat-o atat de mult pe autoarea nuvelei care sta la baza povestii cu doi ciobani care se iubesc, incat a scris un articol furtunos in The Guardian numind pelicula castigatoare Trash (gunoi), iar ceremonia de decernare a premiilor drept "manifestare culturala de amatori dintr-un orasel de provincie". Dar fara sa-si dea seama, Annie Proulx, batranica suparata ca n-a castigat filmul ei, a reactionat exact asa cum descrie Paul Haggis (regizorul Crash) oamenii din filmul sau: a fost plina de furie, de prejudecati si a reusit sa faca rau discriminand.
Daca Haggis si-ar fi propus sa experimenteze pe doamna Proulx ca sa demonstreze ca oricare om, oricat de educat, de bun, de sensibil si de stapan pe nervii sai, face macar o data in viata rau in mod voit altcuiva din cauza frustrarilor personale, mai mult ca sigur ca i-ar fi reusit. Ii iese insa cu spectatorii filmului sau care, oricat de educati ar fi, pleaca din sala de cinematograf suparati, inchistati si cu oarece tendinte rasiste.
Crash este un puzzle de povesti din Los Angeles in care oamenii reusesc sa se cunoasca cu adevarat numai dupa ce s-au ciocnit in confruntari extreme. "In orice oras normal, cand mergi pe strada, te stergi de oameni in trecere sau te lovesti de ei. In L.A. nimeni nu te atinge. Suntem intotdeauna dupa geamuri de metal si sticla. Cred ca ne lipsesc atingerile umane atat de mult, incat ne ciocnim (facem accidente) numai ca sa mai putem simti ceva", spune in deschiderea filmului unul dintre personaje.
Filmul e un bun prilej sa ne uitam un pic la cateva povesti din Bucuresti, ca sa cunoastem niste oameni altfel decat ii stim.
Violenta. O pustoaica de 18 ani
