Motto: "Stiti ce fac albii din Los Angeles cu pieile negrilor? Tin negrii in ele!"
"In orice oras real mergi pe strada si te freci de oameni, trecatorii intra in tine… In L.A. nimeni nu te atinge… Suntem intotdeauna despartiti de sticla si metal. Ne lipseste atat de mult acest contact fizic, incat ne ciocnim cu masinile doar ca sa simtim si noi ceva…"
Aceasta replica din filmul care a castigat Oscarul anul acesta reprezinta ideea de la care a pornit Paul Haggis atunci cand a facut pasul de la scenarist la regizor. Nu stim daca intr-adevar locuitorii din L.A. sunt traumatizati de lipsa trotuarelor aglomerate, cert este ca Haggis este.
Si atunci a pus la cale o pelicula in care oameni care aparent nu au nicio legatura sunt pusi sa interactioneze la modul fizic, iar masinile, acesti monstri ai civilizatiei, sunt puse, ati ghicit!, sa se ciocneasca.
Mai interesant decat vizualul e insa modul in care protagonistii reactioneaza atunci cand intra in contact unii cu altii. Acum sa nu va imaginati cumva ca se cunosc la vreo serata dansanta sau la vreun meci de baschet! Nu, intalnirile sunt pricinuite de accidente de masina, jafuri armate sau vandalizari de magazine.
Caracterele au fost alese cu "atentie": asiatici, mexicani, arabi, afro-americani si, cu voia scenaristului, vreo doi americani get-beget. In fapt, tot ce se intampla in film este subsumat nevoii de cadru pentru dialog. Si aici am ajuns la specialitatea lui Haggis.
In cronicile si comunicarile oficiale ni se spune ca filmul incearca sa surprinda tensiunile interetnice de dupa 11 septembrie, intr-un oras unde acestea erau oricum mai mult decat prezente si inainte de tragedia de la World Trade Center.
Ii urasc, in continuare, albii pe negri? Chinezii pe mexicani? Toti pe arabi? La prima vedere, asa ar parea. Desigur, filmul hiperbolizeaza te