Vineri si simbata, 5 si 6 mai, a avut loc prima editie a Colocviului Tinerilor Scriitori. Privit cu circumspectie, cu speranta sau dispretuit pe fata, colocviul a demonstrat ca Uniunea Scriitorilor poate fi mai mult decit o institutie tot mai anonima si mai permisiva – inutila chiar, aservita politic nu demult –, un loc de intilnire; o institutie care-si propune sa incurajeze creatia literara, deocamdata cu mai putin, mai tirziu – speram – mai consistent. Pina una-alta, scriitori si critici care nu se cunosteau decit din texte s-au vazut si si-au vorbit prima oara. Sa vedem ce si-au spus.
Colocviul Tinerilor Scriitori organizat de Uniunea Scriitorilor a venit dupa un val de contestatii la care institutia a fost supusa in ultima vreme, mai ales din preajma alegerilor de anul trecut, care i-au dat cistig de cauza lui Nicolae Manolescu. Multi fosti si actuali membri ai ei, dar mai ales multi dintre scriitorii tineri neinregimentati au contestat chiar rostul Uniunii Scriitorilor, devenita in ultimii ani o institutie prafuita, fara coloana vertebrala, departe atit de ceea ce fusese in comunism – un mijloc de control al unor oameni cu un mare capital de imagine, deci periculosi –, cit si de ceea ce ar trebui sa fie astazi: un sindicat a ceea ce secolul al XVIII-lea incepuse sa cunoasca sub numele de autori.
Instalarea la conducerea Uniunii a lui Nicolae Manolescu a lasat loc unor firave sperante. Colocviul de la sfirsitul saptaminii trecute este primul pas, asa-zicind, spre normalitate. Desigur, acest prim pas a fost sovaielnic. Organizatorii, Dan Mircea Cipariu si Daniel Cristea-Enache, au lansat ca tema de dezbatere Constiinta de sine a noii literaturi, un titlu putin cam pretentios si desuet, generos insa. E adevarat, in mare masura datorita promovarii din ultimii ani, „literatura tinara“ inseamna „generatia milenarista“ compusa din poetii sus