- Cultural - nr. 91 / 11 Mai, 2006 CORNEL PODAR, la 65 de ani Exista varste care marcheaza sau numai definesc caractere, fixandu-le in fagasul ce numai arareori mai poate fi schimbat si cand individual _ desigur, nu unul oarecare _ atinge nu numai varsta, cat mai ales apogeul unei fecunde deveniri, pe la 65 de ani, cum este cazul prietenului, colegului, concitadinului sau numai al cunoscutului multora dintre noi, dr. Cornel Podar. Varsta aceasta exprimata nu atat prin deceniile "batute pe muchie" prin munca, prin neostoita munca, a facut sa-i poata fi exprimata prin realizari care-l extrag din comunul cotidian, aratandu-ni-l diferit de cei mai multi dintre noi, in domenii, paradoxal, diferite, dar toate ducand, mai mult sau mai putin, spre spatii sacrale ale spiritului atat de greu de ajuns pentru multi. Caci nici cel mai fecund specialist in cutare sau cutare domeniu nu poate accede spre harul, caci har este, de om al urbei, numai dupa ce, batand apogeul in cele ale lui, cum s-ar fi exprimat Eclesiarhul, realizeaza ca a venit ceasul cand trebuie sa se dedice si altora dimprejurul sau, devenind asisderea lui Cornel Podar, nu numai formal ci si in adevaratul inteles al cuvantului barbat al urbei muresene si nu numai al ei, caci faima de creator, de fauritor de noutati in cele ale lui, toate legate strans de dictonul strabun de "Primum vivere…" l-au purtat nu doar pe ici-colo, ci peste tari si cine stie daca nu si peste mari. Caci urmandu-si destinul dacic, altoit cu cel al legionarilor romani pripasiti la nordul Dunarii, cum ii place a-l deduce, rasat astfel, Cornel Podar va parcurge Via vitae fixata de dictonul strabun (des citat aici) de "Primum vivere deinde filosofare", deci de la cele lumesti la cele ale spiritului, astfel ca acum, la culesul roadelor iesite din sufletul, din mana, din mintea, si, mai ales, din iscusitul condei al invatatului doctor, stu