Suferintele lui Balcescu

Despre tragicul destin al lui Balcescu, nevoit sa moara pe pamant strain, am оnvatat cu totii la scoala. Ceea ce оnsa scoala a omis a ne spune e ca soarta nu a fost mai blanda cu autorul Romanilor sub Mihai Voda Viteazul nici оn posteritate. I-a fost dat acestui roman, bolnav de iubire de tara – sentiment de care e la moda a ne lepada ca de ciuma –, sa se pomeneasca lipsit de dreptul de "parintie" asupra Cantarii Romaniei, trecuta fara alta dovada decat cuvantul lui Alecsandri оn seama lui Alecu Russo. Si lucrurile nu s-au oprit aici. De curand, principala lui scriere, deopotriva istorica si literara, a fost оnvinuita de plagiat. Acuza era mai veche, dar nimeni nu o luase оnca оn serios.

Si pe buna dreptate. Fiindca istoria lui Mihai Viteazul a fost publicata de Odobescu asa cum se gasea оntre hartiile ramase de la Balcescu, оntr-o forma nedefinitivata. E fara sens sa vorbesti de plagiat оn cazul unei opere ramase оn manuscris, pe care, daca ar fi avut ragaz, autorul ar fi dezvoltat-o si poate reformulat-o оn anumite parti. Faptul ca unele capitole sunt doar schitate, ca destule note lipsesc, iar altele sunt incomplete, tocmai asta sugereaza. De o alta redactare ar fi beneficiat, mai mult ca sigur, si primele capitole din Cartea I, Libertatea nationala, privitoare la tineretea craioveana a eroului, care, e drept, urmeaza pas cu pas un manual de istorie celebru оn epoca, Idee repede de istoria printipatului Tarii Romanesti de Florian Aron (I–III, 1835-1838), de pe care Balcescu оnvatase la Sf. Sava.

Nu exista plagiat decat unde exista si intentia de a mistifica. Iar o astfel de intentie se materializeaza cel mai adesea prin apelul la tipar. Or, оn cazul nostru, tocmai gandul inducerii оn eroare lipseste.

Un exemplu de semn contrar ne furnizeaza un text postum al proprietarului actual