Alianţa Dreptate şi Adevăr este preferată, în continuare, de cei mai mulţi dintre români. Este cu peste 20 de puncte procentuale în faţa Partidului Social Democrat. Iar dintre PD şi PNL, românii preferă Partidul Democrat.
Acestea sunt principalele concluzii ale unui sondaj INSOMAR, realizat în perioada 5-9 mai, din care mai reiese un lucru important - românii nu doresc alegeri anticipate.
Dacă duminica viitoare oamenii ar fi chemaţi la vot, Alianţa PNL - PD ar fi, în continuare, în câştig. Cele două formaţiuni ar obţine, împreună, 44% din opţiunile românilor. PSD este pe locul doi cu 22 de procente, urmat de PRM cu 15 %. Pe locul patru este partidul lui Gigi Becali, PNG care a urcat la 7 procente, ajungând înaintea UDMR care ar obţine doar 5%. Conservatorii ar fi votaţi de doar 3% dintre români.
Dacă PNL şi PD ar candida separat, democraţii ar fi avantajaţi. Dintre cei care ar vota Alianţa, 66% ar da un vot PD-ului şi doar 32% liberalilor. Restul de 1% nu s-ar mai duce la vot, dacă alianţa s-ar destrăma.
Sondajul demonstrează şi faptul că românii nu văd necesitatea alegerilor anticipate. Doar 7% din electorat crede că acestea sunt foarte necesare, 16% spun că ar fi destul de necesare, dar 42% le consideră nu prea necesare. Pentru 35% dintre votanţi, anticipatele nu sunt deloc necesare.
Românii observă, în schimb, că partidele din alianţă nu se înţeleg prea bine. Doar 13% dintre intervievaţi susţin că PNL şi PD sunt în relaţii destul de bune. 56% cred că relaţiile sunt destul de proaste şi 31% au o părere şi mai tranşantă - sunt de părere că liberalii şi democraţii sunt în relaţii foarte proaste.
Sondajul INSOMAR a fost realizat în perioada 5-9 mai, pe un eşantion reprezentantiv la nivel naţional de 1216 persoane. Au fost chestionate persoane din 52 de localităţi urbane şi 54 rurale. Eroar