Intr-o tara homofoba ca a noastra, in care chiar si presedinele nu se arata foarte tolerant cu comunitatea gay, iar schimbarea de sex nu e mentionata in nici o lege, un film ca Transamerica e moarte curata pentru distribuitori.
Chiar si cu nominalizarile la Oscar, oamenii nu se vor inghesui sa vada povestea unui barbat - Stanley - care traieste de cativa ani in hainele unei femei - Bree - si care mai are doar o saptamana pana la operatia de schimbare de sex.
Pentru cei mai multi dintre romani, genul acesta de lucruri au legatura cu "necuratuâ", iar asta arata mai degraba incultura si primitivismul nostru decat reaua vointa.
In ideea jurnalului de cinefil care cauta asemanari ale subiectelor prezentate intr-un film, am cautat un transsexual bucurestean. Ar putea fi acesta un prim pas spre informare.
Am gasit doua femei in trupuri de barbati, care mi-au vorbit cu sinceritate despre lucrurile pe care le fac si ei/ele asemeni lui Bree din film.
La intalnire le-am spus ca nu am sa inregistrez nimic din ceea ce imi povestesc, pentru ca nu vreau sa existe nicaieri vocea lor, nu vreau sa fie recunoscuti/recunoscute din cauza mea si nu-mi doresc sa le fac nici un fel de rau. Le-am mai explicat ca nu sunt familiara cu limbajul lor, nu vreau sa fac nici o gafa de exprimare, dar imi este oarecum dificil sa vorbesc ca si cum as avea in fata o femeie, cand eu vad "ambalaj" de barbat. Au zambit si mi-au explicat pe indelete cum au avut ele/ei curajul sa-si recunoasca identitatea sexuala. "Diana" are 35 de ani si abia la inceputul acestui an a avut curajul sa recunoasca ca e transgender (transgender = femeie in trup de barbat, barbat in trup de femeie). Pentru "ea" era mai usor sa spuna ca e gay, adica un barbat caruia ii place sa faca dragoste cu alti barbati. Astazi spune ca arata ca un barbat, dar de fapt... "ma simt femeie; o femeie heterosexuala
