In Romania, daca exerciti o functie publica, e bine sa nu faci nimic. Doar asa nu vei avea probleme cu presa sau cu societatea civila. In plus, inactivitatea este generos rasplatita de clasa politica cu mandate parlamentare si cu functii publice. Dupa standardele politicienilor nostri, capul la cutie inseamna maturitate si echilibru. Mai de pret decat proiectele sunt "informarile", loialitatea sau atasamentul fata de cauzele si luptele partidului. Daca "luptatorii" sunt remarcati, laudati si promovati, de "ganditori" nimeni nu are nevoie. Iata de ce, insi fara idei si fara opera au succes la presa, sunt apreciati in societatea civila si in politica, lasand impresia ca sunt de neinlocuit.
A face ceva in Romania inseamna, in primul rand, sa-ti asumi riscuri. Riscul de a fi calcat in picioare de jurnalisti incapabili, de a fi acuzat de iacobinii societatii civile, de a nemultumi politicienii sau de a fi cercetat de DNA ca urmare a unei anonime sau a sesizarii din oficiu. De pilda, daca aduci BBC-ul si pe Deutsche Welle la Bucuresti inseamna ca la mijloc e o manarie. Imediat se gasesc jurnalisti bine informati care stiu cu certitudine ca licentele au fost date in schimbul concedierii lui Traian Ungureanu si al altor avantaje!
Daca te lupti ca in Romania sa existe un radio pentru copii, lucru unic in lume, a doua zi fie un ziarist, fie un reprezentant al societatii civile va sugera existenta unei spagi sau al unui interes personal. Iar daca sprijini Biserica Ortodoxa Romana sa aiba o retea nationala de radio, dupa model european, precis esti pesedist si corupt.
Daca faci un muzeu al hartilor si cartilor vechi, o deranjezi pe dna Alina Mungiu Pippidi care va cere procurorilor sa cerceteze provenienta cartilor si hartilor respective. Daca faci un muzeu de arta moderna, intr-o tara in care cultura e la pamant, te denunta cel mai controversat arhitect roman,