America Latina s-a dovedit o sursa inepuizabila de figuri patologice, de la Fidel Castro la Che Guevara sau la bietul fotbalist Maradona La sfirsitul saptaminii trecute, capitala Austriei a gazduit o intilnire intre sefii de stat din Uniunea Europeana si cei din America Latina. Tarile latino-americane se declara de mult timp interesate de modelul Uniunii Europene. Mai cu seama astazi, cind la putere au ajuns aproape peste tot guverne de stinga, adica reprezentanti ai unor culturi politice traditional anti-americane (este vorba, fireste, de Statele Unite!), intrucit a devenit un cliseu, la fel ca si in Europa, ca unificarea latino-americana ar trebui sa se faca nu pentru ceva, ci mai ales contra a ceva. Pe scurt, latino-americanii manifesta aceeasi tendinta, vizibila si in Europa adesea, de a imagina mai ales coalitii si mai putin mecanisme de integrare a pietelor nationale. De altfel, pare o mica proba de bizarerie politica proiectul unei comunitati economice latino- americane fara liberalizarea si integrarea pietelor. Uniunea Europeana a depasit doar partial aceasta contradictie, daca este sa ne amintim de tristul destin al Directivei Bolkestein sau de tema "instalatorului polonez". Aceste exemple nu suporta insa nici un fel de comparatie cu ceea ce se petrece in America Latina, unde populismul izolationist si fatalmente contondent a fost dintotdeauna la el acasa, in ciuda comunitatii lingvistice, care ofera regiunii un atu de care Europa nu se poate bucura. Va ramine, de altfel, un mister al istoriei situatia actuala a Americii Latine: saracia sa endemica, in ciuda marilor resurse naturale ale continentului, conflictele teritoriale care amintesc de cele din Africa, fracturile sociale si conflictele civile, dar mai ales incapacitatea cronica de autoguvernare, iar, probabil de aici, optiunea pentru solutiile extremiste si, in general, una mai proasta decit alta. Este