Revenirea in tantosa periferie, dupa stenicele intilniri cu numele sonore ale centrului valoric, pare ceva mai suportabila. Ce reconfortant e sa parasesti, periodic, mediocritatea, meschinaria periferiei si sa mergi, profilactic, la cele citeva figuri emblematice ale picturii, privilegiat aparute in drumurile repetate spre un Bucuresti al totalitatii valorice, spre un Cumpatu al fericitei recluziuni! Revenirea in tantosa periferie, dupa stenicele intilniri cu numele sonore ale centrului valoric, pare ceva mai suportabila. Intilnit intr-o vara in edenica statiune, Catul Bogdan mi s-a parut adus aici cu un inefabil teleferic dintr-un timp incredibil. Prin normalitatea lui naturala. Ii priveam miinile de- acum ale unui blind eremit si refaceam subit cele citeva pinze deja notorii - o notorietate perfid tinuta sub cenzura - de o incredibila finete a paletei. Fiu al unei alte siluete, una maiorescian emblematica - Bogdan Duica - hidalgoul acesta de pe banca nu mai pastrase nimic din aplombul pamfletar al parintelui, plasindu-i-se diametral opus. Finetea gesticii sale spunea ceva esential despre acea parte nobila a unei Romanii ce disparuse demult si careia ii ducem si-acum dorul. Reintilnit, altadata, intr-un intesat vernisaj de Sala Dalles, Catul, in asteptarea, si el, a personajului in discretionara voga, isca un moment de un comic uluitor. Cum, in murmurul sperioasei asteptari, hiperpoliticosul Catul isi fuma distins tigara, un urlet de leoaica injunghiata sparse societatea: virful aprins al tigarii, excesiv de prevenitor manevrate, atinse pempantul bust, producind catastrofa... Incalificabilul Catul! Aveam voie sa bat la usa unui alt mare boier al picturii, Henri Catargi. Si asta, tot asa, ca urmare a haladuielilor pe Prahova, unde ruda lui Pallady isi purta ca un urs greu sevaletul in spinare. Urs caruia ii ieseam - faun imprevizibil - in cale maestrului. - Nu-mi mai