Camera de Comerţ şi Industrie Braşov se pregăteşte de evenimentul aderării la Uniunea Europeană, mai ales că unul dintre capitolele la care ţara noastră a fost avertizată a fost întărirea mediului de afaceri românesc. În următoarea perioadă, instituţia va organiza mai multe evenimente menite să pregătească firmele de impactul aderării.
Astfel, mâine, Theodor Stolojan (foto), fost prim-ministru, va susţine un seminar cu tema „România în 2010”. În cadrul acestui seminar vor fi comentate tendinţele, oportunităţile, dar şi provocările ce vor influenţa România până la momentul aderării şi în următorii cinci ani.
De asemenea, CCI Braşov îşi va relansa propria publicaţie, în paginile acesteia urmând să fie tratate şi problemele economice ale integrării în Uniunea Europeană. În 22 iunie va fi organizat un nou seminar cu tema „Consecinţele aderării la Uniunea Europeană”, care va trata problemele IMM-urilor în momentul aderării. Seminarul va fi axat pe probleme fiscale, cum ar fi aplicarea TVA-ului, eliminarea aplicării dublei taxări, opţiuni off-shore, oportunităţi de investiţii pentru oameni de afaceri români, precum şi modern banking. Camera de Comerţ şi Industrie Braşov se pregăteşte de evenimentul aderării la Uniunea Europeană, mai ales că unul dintre capitolele la care ţara noastră a fost avertizată a fost întărirea mediului de afaceri românesc. În următoarea perioadă, instituţia va organiza mai multe evenimente menite să pregătească firmele de impactul aderării.
Astfel, mâine, Theodor Stolojan (foto), fost prim-ministru, va susţine un seminar cu tema „România în 2010”. În cadrul acestui seminar vor fi comentate tendinţele, oportunităţile, dar şi provocările ce vor influenţa România până la momentul aderării şi în următorii cinci ani.
De asemenea, CCI Braşov îşi va relansa propria publicaţie, în paginile acesteia urmând să fie tratate şi problem