Debutati editorial in acelasi timp in care reveniti in teatrul romanesc. Unii ar putea banui ca exista o legatura de marketing intre aparitia acestei carti si faptul ca tot acum v-ati intors sa lucrati in Romania.
E complet intimplator. Mi-a luat doi ani sa scriu O biografie, si inainte s-o termin, la ultimele 50 de pagini, am avut un fel de criza, criza obisnuita a autorului. E prima carte si poate si ultima, nu stiu, debutez si ma retrag in acelasi timp..., iar in partea a doua am avut o perioada de patru luni in care n-am putut sa scriu nimic; credeam ca n-o sa pot termina, reciteam ce scrisesem si ma ingrozeam cit de prost e. Am rescris cartea, cred, de patru ori pina acum, si ultima oara n-am mai citit-o, pentru ca mi-am dat seama ca nu voi fi niciodata multumit. Cind montez, ziua premierei este, intr-un fel, deadline-ul, data cind sint obligat sa termin – ceea ce e o teroare, fiindca nu sint niciodata gata, as continua la infinit. La fel si cu cartea. In clipa in care ceva e terminat, e deja mort, nu ma mai intereseaza; insa un spectacol se mai poate dezvolta chiar dupa premiera, o carte, odata aparuta, nu mai poti face nimic. Nu se mai poate schimba nimic.
Daca am incercat sa spun ceva, a fost nu neaparat cu maxima obiectivitate, dar ocolind niste capcane foarte neplacute, cum ar fi caderea in anecdotic, in descrieri de intimplari fie comice, fie peisagistice sau folclorice (intr-un fel sau in altul), de atmosfera, de cafenea. O vad la colegi care scriu si care aluneca in amanunte atit de fictive si atit de neinteresante, de fapt, incit imi pare bine c-am evitat asta cit se poate.
E o biografie, dar mai ales o biografie artistica, a carierei mele. Biografia vietii mele, a evenimentelor existentei mele e selectiva, am facut o alegere: aici doar eu decid ce spun despre viata mea. Sint lucruri care trebuie sa ramina la un nivel intim, al
