Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Octavian Belu nu se vrea implicat in transformarea ANS in departament al MAI

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 20 mai 2006 ·

Trecerea Agentiei Nationale pentru Sport in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor ar putea avea implicatii uriase in dezvoltarea viitoare a sportului romanesc. Din acest motiv consideram ca acest subiect ar trebui analizat si ras-analizat de toti oamenii de sport din Romania, de la conducatori de cluburi, administratori de baze sportive, presedinti de federatii pana la consilierii prezidentiali pe probleme de sport Octavian Belu si Mariana Bitang. Mai mult decat toti, cei mai documentati in aceasta problema ar trebui, cel putin asa ni se pare normal, sa fie tocmai fostii antrenori ai lotului olimpic feminin de gimnastica al Romaniei. Nu de alta dar, la un moment dat, indiferent daca va fi peste cateva luni sau cativa ani, este posibil ca presedintele Traian Basescu sa aiba pe masa spre promulgare sau respingere un proiect de lege pe aceasta tema. Surprinzator, Octavian Belu a declarat ieri ca nu se implica in probleme care pleaca de la patrimoniu sau finante, chiar daca este vorba de sport, pe care nu le cunoaste si nici nu doreste sa le cunoasca pentru ca ar fi o "suprapunere de competente". Dar modul in care si de cine va fi repartizat anual bugetul de stat destinat sportului, precum si eficienta cu care sunt administrate si modernizate bazele sportive din patrimoniul de stat fac parte din politica sportului de la noi. Or, cuplul Belu - Bitang a fost adus la Cotroceni tocmai pentru ca presedintele a dorit ca "experienta antrenorilor Octavian Belu si Mariana Bitang sa fie valorificata pentru elaborarea unei politici de afirmare a sportului romanesc, menita sa duca la obtinerea constanta de medalii, la concursuri de nivel mondial, olimpic sau national". Asa ca este cu totul nejustificata lipsa de interes a celor doi pentru o problema atat de importanta a sportului romanesc. Ce se va intampla oare daca la un moment dat presedintele Basescu le va cere ce

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 10 minute
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum o ora
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum o ora
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Persoanele aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brățară de supraveghere

Ziua Constanta acum 27 minute
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum 10 minute
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

ALEGERI LOCALE 20224 - Dominic Fritz solicită renumărarea voturilor: Miza acestor zile este viitorul democraţiei româneşti

News.ro acum o ora
Primarul Timişoarei Dominic Dritz un a făcut un apel ferm către autorităţi pentru renumărarea voturilor, pe fondul unor dovezi clare care indică o fraudă flagrantă în procesul electoral.

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°