Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu aviara sub pat

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 26 mai 2006 ·

Mulţi cetăţeni din Codlea nu au dorit să-şi vadă păsările gazate şi arse, doar pentru că autorităţile doresc să stârpească virusul aviar. Din surse sigure am aflat că mai mulţi cetăţeni nu au respectat măsurile impuse de Comandamentul Antiepizootic Judeţean în această localitate, ca de altfel şi în toate localităţile unde au fost descoperite focare de gripă aviară.

Ingeniozitatea localnicilor, puţin spus iresponsabili, a depăşit orice limită. Ei au dat drumul în curte la echipele de eutanasiere, dar şi-au ascuns păsările. „Şi-au dat seama că oamenii în echipamente albe nu intră în case, ci verifică numai curtea şi coteţele. Am văzut cum şi-au luat găinile, le-au legat ciocul cu bandă adezivă ca să nu mai facă gălăgie. Le-au legat de aripi şi de labe ca să nu se zbată, să se dea de gol. Apoi, le-au pitit sub pat sau în camerele dosnice”, ne-a declarat un codlean, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Păsările puteau fi virusate

Nu se cunoaşte dimensiunea acestei ilegalităţi, dar ea poate da peste cap strădania autorităţilor. Dacă păsările sechestrate sunt infectate cu H5, ele pot transmite virusul în toată zona care a fost deja dezinfectată, permiţând recidiva focarelor. În cazul în care vor fi depistaţi, localnicii se pot lecui de grija pentru păsări, după ce vor fi amendaţi drastic. „Noi am mai făcut periaje pentru a depista eventualele păsări care au scăpat echipelor noastre, dar orice este posibil. Mi-e greu totuşi să cred, dar dacă s-a întâmplat, este un act de iresponsabilitate. Fiecare cetăţean trebuie să înţeleagă că măsurile de eutanasiere au fost absolut necesare şi trebuiau să se conformeze”, a declarat Gheorghe Puchianu, reprezentantul DSV Braşov. Cetăţenii miloşi riscă amenzi între 10 şi 30 de milioane. Mulţi cetăţeni din Codlea nu au dorit să-şi vadă păsările gazate şi arse, doar pentru că autorităţile doresc să stârpească vi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 27 minute
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 2 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 3 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 8 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°