Adeseori, dinspre timpul dus vin ecouri cu rezonanţe nu doar actuale, ci parcă total necunoscute, ca şi cum abia acum s-ar descoperi ştiutul. Mă gândesc, notând acestea, la câte, încă multe, de făcut (de descoperit) sunt acum pentru refacerea sufletească a celor pierdute în secolul de înstrăinare a Basarabiei faţă de ţara Mamă de până la Marea Unire din 1918. Vremelnica revenire a ţinuturilor de peste Prut la România Mare în anii interbelici ai secolului trecut nu a şters urmele vechilor stăpâni, după cum nici în anii de acum rămăşiţele trecutului bolşevic nu pot fi prea uşor depăşite. Se ignoră, între altele, şi voci ale celor de demult care atrăgeau atenţia asupra durerilor venite din răul cel mare adus de străinii stăpâni: înstrăinarea.
Scriind despre semne ale acesteia, Laurenţiu Fulga (1916-1984) în Universul literar şi artistic din 23 iulie 1938, referindu-se la tânăra lirică basarabeană a acelor ani, nota: "Basarabia n-are biblioteci, e vitregită de circulaţia cărţilor bune, în librării, chiar nu cunoaşte nici frământările pe care capitala le simte în preajma fiecărui nou eveniment literar. Provincia - continuă el - îşi înjumătăţeşte astfel, fie prin alterare, fie prin nefuncţionare, condiţiile sale de creaţie".
În astfel de condiţii, continuă Laurenţiu Fulga, creatorii basarabeni pierd "sensul imediat al lucrurilor". Nu le rămâne decât "să se reculeagă " în ceea ce au mai apropiat. "Faţă de inaderenţa oficialităţilor la entuziasmul constructivismului tineresc, faţă de lipsa de propagandă culturală, faţă de toate aceste prejudicii morale îndeosebi, intelectualul basarabean se dăruie întreg literaturii ruseşti".
Constatările tânărului scriitor de la Bucureşti sunt adeverite şi întărite şi de un cunoscut publicist al vremii, părintele Vasile }epordei (1908-1997). Cam tot pe atunci, referindu-se la tineretul intelectual a