O pârtie de schi cu o lungime de trei kilometri se va amenaja în următorii ani în comuna Bran, în zona Zănoaga – Crimcea. Investiţia se ridică la zece milioane de euro, bani care ar putea proveni din fonduri structurale sau dintr-un parteneriat public-privat. Din suma respectivă va fi construită şi o telegondolă modernă, aceasta urmând să asigure transportul turiştilor în apropierea golului alpin, de unde pornesc trasee turistice pe Valea Prahovei sau spre Vârful Omu.
Deocamdată nu se ştie când vor începe lucrările de amenajare a acestui obiectiv, proiectul fiind în stadiul de studiu de fezabilitate.
Zona în care se va construi pârtia de schi şi alte construcţii necesare practicării sporturilor de iarnă este în perimetrul de protecţie a Parcului Naţional Bucegi. Gheorghe Hermeneanu spune că trebuie obţinute o serie de aprobări de la Academia Română, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi alte instituţii, însă demersurile vor începe după terminarea studiului de fezabilitate.
De altfel, Guvernul a introdus luna trecută zona Bran-Moeciu în rândul zonelor care vor beneficia de finanţare guvernamentală pentru reabilitarea domeniului schiabil din România. O pârtie de schi cu o lungime de trei kilometri se va amenaja în următorii ani în comuna Bran, în zona Zănoaga – Crimcea. Investiţia se ridică la zece milioane de euro, bani care ar putea proveni din fonduri structurale sau dintr-un parteneriat public-privat. Din suma respectivă va fi construită şi o telegondolă modernă, aceasta urmând să asigure transportul turiştilor în apropierea golului alpin, de unde pornesc trasee turistice pe Valea Prahovei sau spre Vârful Omu.
Deocamdată nu se ştie când vor începe lucrările de amenajare a acestui obiectiv, proiectul fiind în stadiul de studiu de fezabilitate.
Zona în care se va construi pârtia de schi şi alte construcţii necesare practicăr