Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul timisorean, scos din mainile alegatorilor de Politia Comunitara

Publicat in Romania Libera, miercuri 31 mai 2006 ·

Scandal de proportii, ieri, in plenul Consiliului Local Timisoara. Primarul municipiului, Gheorghe Ciuhandu (PNTCD), a reusit sa scape doar cu ajutorul politistilor comunitari din mainile a zeci de cetateni furiosi ca un proiect de hotarare a fost amanat cu o saptamana. Pe ordinea de zi au fost trecute 90 de proiecte, dar edilul a propus ca abia saptamana viitoare alesii sa se intruneasca din nou pentru a discuta si proiectele care nu necesitau o adoptare urgenta, ori era nevoie de mai multe date pentru a fi votate. Unul din acestea a fost si cel care a provocat circul. Initiativa le-a apartinut consilierilor PRM Adrian Pascuta si Petre Petrisor, care au chemat oamenii in masa la sedinta publica, pentru a fi sustinuti. Cei doi au solicitat, la sfarsitul anului trecut, atribuirea, in mod gratuit, a terenurilor aferente caselor cumparate pe baza Legii 112. Conform legii, un proiect initiat de un ales local are nevoie de pozitia executivului local, care, in acest caz, a fost diferita de ceea ce doreau membrii PRM. Astfel, la punctul 11 erau trecute doua proiecte diferite. Ciuhandu a cerut consilierilor un ragaz de o saptamana pentru a lamuri situatia, fapt care a ridicat sala in picioare. Varianta de proiect a primarului mentiona ca atribuirea sa fie gratuita doar pentru suprafetele ce nu depasesc 500 de metri, diferenta urmand a fi vanduta la un pret de minim 66 de euro pe metru patrat, pentru zonele marginase. "Trebuie sa judecam o problema de fond, care afecteaza poate zeci de mii de cazuri, fara a se exercita presiuni asupra consilierilor", le-a spus Ciuhandu oamenilor revoltati. Edilul i-a cerut, in plus, directorului Directiei de Patrimoniu, Nicusor Miut, o situatie exacta cu numarul de familii afectate de acest proiect, insa acesta din urma a replicat ca asemenea date pot fi centralizate intr-o luna si nu intr-o saptamana. Opozitia s-a enervat in acel moment

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România. Anunțul MAE

HotNews acum 26 minute
Autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, pentru activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplo

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum 59 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină, descoperite de poliţisti şi procurori la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat / Un şofer bulgar a fost arestat pentru 30 de zile

News.ro acum o ora
Un cetăţean bulgar a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volanul unui camion care transporta 40 de kilograme de metamfetamină. Bărbatul a fost oprit pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat. ”În data de 23.05.202

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum o ora
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 59 minute
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°