Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Istoricii" si fuga lor din istorie - Realitatea, asa cum nu le convine unora dintre noi (1)

Publicat in Jurnalul, joi 1 iunie 2006 ·

DOCUMENT Bataia declansata acum in jurul arhivelor SRI, de indivizi cu o meserie incerta, care nu vor nimic altceva decat sa-i arate pe altii cu degetul, reprezinta unul din cele mai penibile episoade din ultimii 16 ani de istorie postrevolutionara ai Romaniei. Intre altele, iata de ce insistam ca arhivele fostei Securitati, laolalta cu partile ramase acolo din arhivele Serviciului Special de Informatii din anii razboiului si totalitatea arhivelor Sigurantei de odinioara, sa fie predate Arhivelor Statului: pentru a se declansa, in sfarsit, studiul lor sistematic si pentru a se pune punct valului de minciuni lansate pe piata de istoricii de partid, precum si de alti indivizi, care pretind ca se trag fie din osul lui Dinu Bratianu, fie din osul lui Iuliu Maniu.

In anii ’60, inaintea gratierii in masa a fostilor detinuti politici, cei care urmau sa fie eliberati din penitenciarele tarii au fost supusi unui program de reeducare special. Multi istorici si ziaristi au vazut in aceasta initiativa un nou prilej de schingiuire a victimelor unei istorii nedrepte si au tratat aceasta reeducare asa cum tratam o oroare. In realitate, nu s-a reeditat "fenomenul Pitesti", noua reeducare a fost altceva, cu totul altceva. Multi dintre liderii partidelor istorice scoase de comunisti in afara legii au fost invitati sa astearna detaliat pe hartie tot ce stiau despre ceea ce se intamplase in zbuciumatii ani ’40. Si au rezultat confesiuni uneori de-a dreptul halucinante, care explica numeroase situatii si conjuncturi asupra carora pluteste si astazi un mister absolut. Insa asta nu-i intereseaza pe unii istorici, preocupati de Ristea Priboi, cu toate ca de Ristea Priboi se ocupa persoane ceva mai calificate, din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie.

Scoaterea la lumina a situatiilor si conjuncturilor amintite este cu atat mai necesara, cu cat se extinde moda nefasta de a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 9 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 5 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 13 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 11 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 5 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 6 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°