Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima zi din programul Carierele Conex

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 1 iunie 2006 ·

Ieri, la Universitatea Al. I Cuza, reprezentantii Grupului de Firme Conex au avut primul contact cu studentii in cadrul programului Carierele Conex. Desi nu au fost foarte multi studenti participanti la actiunea desfasurata de Conex, reprezentantii grupului de firme s-au declarat multumiti de acest prim contact. "Noi am venit in intampinarea studentilor care au ceva de spus. Nu ma asteptam la mai multi studenti pentru ca Grupul de Firme Conex are un profil industrial iar cei cu adevarat interesati de o cariera in cadrul acestui grup de firme vor fi studentii de la Universitatea Tehnica", a declarat Ruxandra Krisan, director PR in cadrul Grupului de Firme Conex. Programul Carierele Conex este structurat pe trei sectiuni: Trainee - program pentru absolventi, Burse - program adresat studentilor si Practica - program pentru studenti si masteranzi. Cei care vor sa aplice pentru sectiunea Trainee trebuie sa fie studenti in an terminal, masteranzi sau proaspat absolventi ai unei facultati cu profil economic, tehnic sau juridic. De asemenea, cei interesati trebuie sa fi avut rezultate deosebite la invatatura pe parcursul facultatii. GFC are disponibil un numar de zece locuri in cadrul departamentelor economice, tehnice si juridice. Stagiarii vor fi selectati in urma unui proces riguros (screening CV-uri, interviuri, teste de abilitati). Cei interesati de programul Burse trebuie sa stie ca nu trebuie sa aiba restante iar media anilor de facultate mai mica de 8,50. Prin acest program, se urmareste acordarea unui sprijin financiar studentilor cu rezultate deosebite din universitatile din tara, care vor fi selectionati pentru a dobandi cunostintele si abilitatile necesare exercitarii cu maxima eficienta a profesiei alese. Scopul programului Practica consta in familiarizarea studentilor cu specificul firmei si domeniul de activitate, informarea si pregatirea acestora in dif

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 48 minute
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 2 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Șeful ANRE: România a ținut lumina aprinsă în Moldova, la propriu, pentru două ierni

HotNews acum o ora
România a ţinut lumina aprinsă, la propriu, în Republica Moldova pentru două ierni şi a reuşit să facă asta pentru că a avut un sistem energetic pregătit, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 3 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°