E 4 dimineaţa şi tătuca tuşeşte neîncetat.
De ore bune îl auzim horcăind, zbătându-se,
cerşind o gură de aer în plus.
Suntem sătui, deşi nu aşa cum ai crede,
însă niciunul nu spune nimic.
E 4 dimineaţa şi tătuca nu lasă pe nimeni să doarmă -
trupul lui e-un sicriu de carne
în care deja viermii şi-au început lunga lucrare.
întocmai, domnişoară:
tătuca e doar o carcasă de celule în descompunere,
un sac de piele în care
din ce în ce
îşi face loc boala
iar dracul forează tot mai adânc, din cap până-n piept
şi din piept până-n burtă
până se aude un os din paleozoic plesnind.
Fiii lui ar răcni la el să mai tacă sau să crape odată,
i-ar înfige un ţăruş în inima-i mare şi necrozată,
dar tătuca încă mai aduce o pâine pe masă şi-ar fi păcat.
Chiar dacă noi ştim că el e un sac plin cu puroi şi căcat.
Dar atunci, zău aşa, mama ar trebui
să plece la muncă în Spania, ca verişoara ei Maşa.
***
Tata stă pe marginea patului, e-aproape vânăt
şi urlă să îl lăsăm în pace. îi prind capul în mâini
şi-o pasăre fâlfâie prin încăpere încercând să găsească ieşirea.
Tata mă loveşte cu mâna lui aspră, păroasă
şi cade pe pat gemând iar: o, voi de acolo, care ne priviţi
printr-un geam murdar şi vă hliziţi, dacă aţi şti...
coptura din piept i s-a întins şi la cap.
Nimic, nimic nu l-ar mai putea salva.
Stau şi-l privesc într-o doară
cum mă priveşte şi se vede pe sine -
ar da orice să mai aibă puţină viaţă într-însul
cât să-mi zdrobească ţeasta cu pumnu-i mare şi greu.
Tata-i bolnav, degeaba îi mai aduce mama ligheanul.
Burta-i bolboroseşte şi suspină în graiul ei umed-cleios:
tătuca e-o damigeană în care cineva suflă printr-un furtun
de plastic la 5 dimineaţa.