Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCHIMBĂRI ÎN GUVERN

Publicat in Realitatea, duminică 4 iunie 2006

Toate partidele Coaliţiei vor fi afectate de remaniere, afirmă liberalii. După anunţul preşedintelui PD Emil Boc privind necesitatea unei restructurări până la sfârşitul acestei luni, partidele de la putere au început să ia în calcul acest proiect. Subiectul urmează să fie dezbătut în şedinţa de astăzi a coaliţiei. Liberalii, democraţii, reprezentanţii UDMR, dar şi cei ai Partidului Conservator, vor discuta varianta fiecărei formaţiuni în parte.

Liberalii cred că restructurarea e necesară, dar că remanierea este mai oportună.

Liderii PD au discutat ieri despre remanierea Guvernului. În urma şedinţei, poziţia lor a rămas neschimbată. PD vrea, în continuare, un Guvern cu mai puţine ministere şi restructurarea agenţiilor guvernamentale, iar vicepremierii să devină miniştri de stat cu portofolii. Aceasta sunt propunerile pe care Partidul Democrat le are în vedere pentru eficientizarea activităţii Guvernului. Astăzi democraţii vor lua o decizie finală în ceea ce priveşte restructurarea la şedinţa Biroului Permanet al partidului. Hotărârea lor va fi prezentată în şedinţa Alianţei şi mai apoi în cea a Coaliţiei. De altfel, şi celelalte formaţiuni politice din arcul guvernamental îşi vor prezenta propriile soluţii.

Conservatorii vor lua o decizie în privinţa restructurării în cadrul Biroului Politic de luni. Tot atunci, ei îl vor nominaliza şi pe succesorul vicepremierului George Copos.

UDMR consideră, de asemenea, necesară restructurarea Guvernului, dar numai dacă este reală şi raţională. În opinia preşedintelui Uniunii, Marko Bela, se impune reducerea numărului miniştrilor, a agenţiilor, autorităţilor, departamentelor, oficiilor şi serviciilor existente în subordinea Executivului. Ministerele care interesează UDMR sunt cel al telecomunicaţiilor, al amenajării teritoriului, al transporturilor şi al dezvoltării regionale.

Articolul in Realitatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iohannis a convocat CSAT, joia viitoare / Printre temele discutate este şi cel privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Ucraina

News.ro acum 21 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca joia viitoare o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi probabil va fi discutat şi subiectul privind o decizie a României dacă să acorde sau nu un sistem militar Patriot către Ucr

Iohannis: Alegerile s-au desfăşurat foarte bine. A fost multă dezbatere dacă această coaliţie este bună pentru România sau nu. De data aceasta am primit un răspuns chiar de la alegători

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că alegerile s-au desfăşurat foarte bine, chiar dacă au fost câteva incidente. Şeful statului a mai spus că a fost multă dezbatere în spaţiul public dacă este bună sau nu coaliţia PSD-PNL, insă consideră că aleg

Cod portocaliu de averse, vijelii și grindină în 5 județe din țară. Care sunt regiunile vizate

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis, marţi, 11 iunie, o serie de avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse şi vijelii, ce vizează mai multe zone din Moldova, Maramureş şi Banat, până la 15.30. Potrivit meteorologilor, în judeţele: Maramureş (în: Baia Mare, Baia Sprie,

Iohannis, întrebat dacă Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9: Nu, nu s-a discutat despre nicio excludere şi nici nu se va discuta. Este o informaţie de tip fake news

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, despre faptul că presa internaţională speculează că Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9 din cauza că nu a fost de acord cu deciziile luate de statele partenere, că este „o informaţie de ti

VIDEO EURO 2024: Susținere impresionantă pentru tricolori la primul antrenament în Germania

HotNews acum 25 minute
Naționala de fotbal a României a ajuns luni seară în Germania, iar marți tricolorii au efectuat deja primul antrenament, în fața unui public numeros. Suporteri romani pe Arena NationalaFoto: HotNews / Dan Popescu Aproximativ 4.000 de suporteri român

Iohannis, întrebat despre un candidat comun la prezidenţiale al coaliţiei PSD-PNL: Nu e corect să spun

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat marţi la Riga dacă PSD şi PNL ar trebui să meargă ca alianţă şi la parlamentare şi să aibă candidat comun la prezidenţiale. „Este aceasta o chestiune care trebuie lămurită în interiorul coaliţiei. Dacă aş avea o opinie n

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Voi depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă pentru modul defectuos de organizare a alegerilor locale şi europarlamentare şi instigare la fals

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, anunţă, într-o postare pe Facebook, că va depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă ”pentru modul defe

Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu: PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale, urmează să stabilim în forurile de conducere ale partidului / Discuţii privind formarea de majorităţi acolo unde PSD şi PNL au candidat pe liste comune

News.ro acum 48 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

Bucureşti: Doi poliţişti de la Brigada Rutieră şi un luptător SIAS au salvat o femeie din apele râului Dâmboviţa/ Ei au început şi manevrele de resuscitare, ulterior femeia fiind dusă la spital

News.ro acum o ora
Doi poliţişti de la Brigadaa Rutieră, aflaţi în timpul serviciului, şi un luptător SIAS aflat în timpul liber au salvat, marţi, o femeie care se afla în apele râului Dâmboviţa. Ei au început şi manevrele de resuscitare, femeia fiind preluată ulterio

Ionuț Moșteanu: „Este exclus ca USR să-l susțină pe Ciucă la prezidențiale/ Am părea schizofrenici”

HotNews acum 47 minute
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că este exclus ca USR că îl susţină pe liderul PNL Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, câtă vreme acesta este aliat al PSD. „Totuşi, suntem oameni cu mintea la noi”, a afirmat Moşte

Vremea

București
acum

35°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°