La cincizeci de ani, Raportul Hrusciov, care semnifica probabil prima bresa in cadrul sistemului tiraniei absolute, este inca un mister. O depesa a agentiei Reuter din 17 martie 1956, precum si un articol din New York Times din aceeasi zi anuntau lumii un fapt cu totul inimaginabil: secretarul general al PCUS, Nikita Hrusciov, isi criticase aspru inaintasul, I.V. Stalin, genialul conducator si parinte al popoarelor URSS, mort cu trei ani mai inainte. Evenimentul se petrecuse la cel de-al XX-lea congres al PCUS din 25 februarie 1956. Se stie astazi ca depesa a fost trimisa din Stockholm, localizata ca fiind din Bonn, de catre un corespondent Reuters la Moscova, dar aflat intr-o scurta vacanta in Suedia. Textul propriu-zis al rechizitoriului n-a putut fi cunoscut decit la inceputul lui iunie, adica trei luni mai tirziu, de asemenea in New York Times. Totusi, aceasta nu era decit o versiune fragmentara a ceea ce va fi cunoscut in istorie sub numele de "Raportul Hrusciov". Continutul integral al documentului, ca si circumstantele in care acesta a fost facut public nu vor fi cunoscute niciodata. La cincizeci de ani, Raportul Hrusciov, care semnifica probabil prima bresa in cadrul sistemului acestei tiranii absolute, este inca un mister. De altfel, autoritatile sovietice, ca Hrusciov insusi, au negat mult timp existenta raportului. Iar acest fapt poate sa explice prin el insusi fragilitatea a ceea ce s-a numit "destalinizarea" regimurilor comuniste. Putem banui de ce Hrusciov a asteptat trei ani pentru a denunta cultul personalitatii si crimele fara comparatie in istorie ale lui Stalin. Intrebarea pe care ne-o putem pune astazi este insa cum de a rezistat totusi atit de bine acest secret: trei saptamini numai pentru a se sti de existenta sa! La Congres, raportul a fost numai citit si nu tiparit, ca de obicei. In lunile urmatoare, textul va fi "prelucrat" in toata Uniunea S