CRONICA DE RESTAURANT O nedreapta prejudecata ma face sa aman intalnirea cu orientul gastronomic. Pentru un gourmet, acest lucru e fatal, intrucat arta culinara (chineza) se asimileaza in lectii mici, dese si neintrerupte.
Ultima lectie am luat-o la restaurantul Templul Soarelui, cu mancare de tip Sichuan. Intre scolile gastronomice chineze (si aproape fiecare regiune este reprezentata prin cate una), Sichuan se deosebeste prin folosirea uleiurilor iuti, pe baza de ardei si piper. Guangzhou e specializata in peste, fructe de mare si carne de porc, Huaiyang are mancaruri fierte, cu paste (celebrii taietei, a caror reteta a fost adusa de Marco Polo in Italia), iar Beijingul e sinteza acestor bucatarii.
La Templul Soarelui, remarc stradania celor care au vrut sa transforme rapid o casa boiereasca, din Bucuresti, in pagoda. Ca in toate incercarile de felul acesta s-au neglijat o serie de detalii pe care le vede insa romanul cusurgiu. Localul e totusi interesant, cu saloane primitoare, mobilier clasic si sugestiv. Pacat ca forfota ospatarilor rupe intimitatea acestui interior si, cu putine exceptii, acestia n-au habar de ceea ce servesc si sunt neputinciosi cand e vorba sa schimbe o farfurie ciobita cu alta intreaga.
SPECIALITATI CHINEZESTI. Denumirile din meniu iti promit o abordare poetica a gastronomiei. "Pestele care trece raul", "furnici urcand in copac", "melci surazatori", "calamar cu bambus", "legume cu patru nestemate" (sau cu cinci), "rasol longevitate" - o oferta cinetica si metaforica, incluzand zeci de feluri de mancare, irepetabile. Noi am ales, la antreu, "pachetele de primavara" - foi subtiri de aluat umplute cu ciuperci, legume si carne de pui - urmate de "supa hun dun" cu galuste umplute cu carne si iarba de mare. Toate bucatele au mers bine insotite de orez fiert, prezentat in trunchi de bambus scobit.
Spectacol a facut insa un "
