Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzeele iesene vor fi deschise pana la miezul noptii

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 7 iunie 2006 ·

Ieri, conducerea Muzeului Literaturii Romane din Iasi a anuntat mentinerea parteneriatului cu Clubul Politehnica Iasi, dar si inceperea unui nou proiect care vizeaza cele 12 muzee literare din Iasi. Este vorba despre "Noaptea muzeelor iesene", care se va derula in perioada iunie - octombrie a acestui an. Astfel, in fiecare luna, programul unuia dintre cele 12 muzee va fi prelugit pana la ora zero. "Noaptea muzeelor va fi altceva decat intalnirile obisnuite prilejuite de lansarea unui volum de carte. La fiecare muzeu vor fi organizate activitati literare, dar si artistice, prin care vor incerca sa imbunatatim imaginea muzeelor literare din Iasi. Astfel, primul muzeu in care va avea loc un astfel de eveniment va fi Muzeul Mihai Eminescu, care va fi deschis pana la ora zero in noaptea de 15 spre 16 iunie. Celelalte muzee care vor avea acelasi program sunt Pod Pogor, Muzeul Teatrului, Bojdeuca Ion Creanga si Muzeul Sadoveanu", a declarat Ioana Cosereanu, coordonator programe culturale in cadrul Muzeului. Un aspect negativ totusi, adus in discutie ieri de conducerea Muzeului pe parcursul unei conferinte care a avut loc in Galeriile Pod Pogor fiul, este faptul ca strada Vasile Pogor nu este reparata de municipalitate. "Strada care trece prin fata Casei Pogor face legatura dintre casele a doi primari ai municipiului Iasi si, in ciuda acestui fapt, Primaria Iasi, sau mai bine spus Directia Tehnica din cadrul acestei institutii, nu a mai dat nici un semn de viata de acum doi ani, cand a fost efectuata o expertiza tehnica si ni s-a promis chiar ca strada va fi largita si ca se va amenaja si o mini parcare. Acum este un haos pe aceasta strada pe care nici macar semnul de sens unic nu se respecta", a declarat Lucian Vasiliu, directorul Muzeului Literaturii.

Ieri, conducerea Muzeului Literaturii Romane din Iasi a anuntat mentinerea parteneriatului cu Clubul Pol

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Vara îşi intră în drepturi. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: temperaturi de 30 de grade

Mediafax acum o ora
Banat Până în data de 30 mai, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât în mod caracteristic perioadei, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât va deveni călduroasă spre sfârşitul acestei săptămâni şi, cu mici variaţii,

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum 2 ore
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate. Câte țări ating obiectivul UE la acest capitol

Ziare.com acum 48 minute
România este pe ultimul loc în UE la capitolul absolvenți de învățământ superior, conform unor date publicate luni, 27 mai, de Eurostat. Analiza institutului european arată că doar 23% din populația României cu vârste între 25 și 34 de ani absolvise

Mai multe zone din București rămân din nou fără apă caldă. Care sunt sectoarele vizate

Ziare.com acum o ora
Începând de luni, 27 mai, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei primare în zone din sectoarele 2, 4, 5 şi 6 ale Capitalei, anunță Compania Termoenergetica. Vor fi efectuate următoarele intervenţii: *

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°