Un concert „standard“ de la Sala Radio, cu un echilibrat program Beethoven – Stravinski, ne face sa plonjam in varii lecturi si consideratii. Daca nu toate muzicale, mare parte estetico-existentiale. Ce ne mai spune astazi muzica clasica (simfonica) si in ce masura ne influenteaza viata noastra de zi cu zi? La concurenta cu celelalte „muzici“, cu celelalte „arte“, cu celelalte – multe – oferte de consumare a timpului liber, care se restringe si el pina la disparitie. Ce mai facem cu noi insine si cu muzica daca nu mai avem timp de nimic? Nici de muzica, uneori, nici de noi insine ? Sigur ca se poate trai si fara muzica clasica, chiar si fara nici un fel de muzica, sau, la limita, si fara constiinta de sine: un fel de supravietuire biologica, adaptati la mecanismele automatismelor de tot felul si multumiti cu placerile oferite de tehnologiile care aleg pentru noi ce sa facem. Doar un buton, o tastatura, un ecran sau un microfon si viata se poate umple cu nenumarate nimicuri. Goluri care ne dau senzatia de plin, de viata adevarata. Ne mai si mintim sau este limpede pentru oricine, nu neaparat pentru muzicieni si melomani, ca sensibilitatea muzicala si gradul de perceptie a muzicii a suferit enorm de multe transformari, de la Beethoven la Stravinski si de la Stravinski pina in zilele noastre.

La ce ne mai servesc biografia si lucrarile „titanului de la Bonn“, cind bonificatia acordata celor 2 miliarde de telespectatori care asteapta mondialul de fotbal din Germania este de alta natura emotionala? La ce bun sa mai intoarcem pe toate fetele diversitatea si varietatea operei lui Stravinski – ne vine acum ideea de a-l compara cu Picasso pentru forta sa de creatie multipla – cind datorita DVD-urilor, CD-urilor, CV-urilor, PR-urilor etc., dar si televiziunilor si unei mediatizari desantate, se creeaza false mituri si false valori, nu de putine ori impostura trat