- Diverse - nr. 111 / 8 Iunie, 2006 CASVA Localitatea este asezata pe cursul mijlociu al raului Gurghiu, la varsarea paraului Casva in Gurghiu, conform autorilor I.Giju si D.Voicu in lucrarea "Judetul Mures. Dictionar geografic". Pentru epoca veche, arheologul si profesorul Valeriu Lazar in lucrarea "Repertoriu arheologic al Judetului Mures", mentioneaza intre altele: vase datate din epoca bronzului, oale din lut ars de culoare cenusie, urna cenusie-maronie, capac de vas, ulcior bombat negru-cafeniu cu buza fragmentata din epoca Laten. Pentru veacul al XVIII-lea, Dr.Virgil Ciobanu in studiul "Statistica romanilor ardeleni din 1760-1762", mentioneaza: exista un preot unit (greco-catolic) si o singura familie unita; mai erau 66 familii neunite (ortodoxe); parohia avea in proprietate teren agricol de 6 iugare si cositor de 6 care de fan; exista si casa parohiala. Nicolae Albu , fiu al satului Adrian de pe Valea Gurghiului, in lucrarea "Istoria invatamantului romanesc din Transilvania pana la 1800" , mentioneaza ca in epoca Iosefina 1785 existau cateva manastiri in care se facea putina instructie scolara. Intre acestea faceau parte cele din Adrian, Hodac si Casva unde era o manastire in "Poiana Manastirii ". Informatii pretioase privind structura populatiei dupa religii, limbile materne, ocupatii, sex, stare civila, stiinta de carte etc. le putem obtine din lucrarile publicate in limba maghiara si traduse in limba romana, lucrari de statistica, sub genericul Studia Censualia Transsilvanica, Recensaminte, din care au fost traduse cele din anii 1850, 1857, 1880, 1900, 1910 si 1941. Voi selecta din aceste lucrari cateva elemente din anii 1857 si 1910. In Studia Censualia Transsilvanica, Recensamantul din 1857 se mentioneaza: nr. case - 150; populatia prezenta - 710 suflete: total populatie - 711 suflete; barbati prezenti- 348; femei prezente 362; populatia dupa relig