Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal după serviciu, până la miezul nopţii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 iunie 2006 ·

Situate, în majoritatea cazurilor, în parcuri sau undeva mai departe de principalele artere de circulaţie, acestea pot constitui o bună ocazie de a ieşi, chiar şi cu întreaga familie, la Situate, în majoritatea cazurilor, în parcuri sau undeva mai departe de principalele artere de circulaţie, acestea pot constitui o bună ocazie de a ieşi, chiar şi cu întreaga familie, la distracţie.

Pe nocturnă e mai amuzant

Dacă la început miniterenurile de fotbal amenajate special nu dispuneau şi de instalaţii de iluminat pentru practicarea acestui sport şi noaptea, acum majoritatea dispun de instalaţie nocturnă şi de o serie de alte condiţii moderne. Asta în avantajul clienţilor, care preferă să vină mai mult seara, la terminarea serviciului. "Majoritatea vin între 6.00 şi 10.00 seara, când termină lucrul", ne-a explicat Vasile Bîrcoci, administratorul de la ştrandul Dâmboviţa, acolo unde sunt trei terenuri sintetice. "Seara suntem mai relaxaţi, nici căldura nu mai face probleme şi ies nişte show-uri super", ne-a spus un împătimit al acestui sport.

Găşti sau prieteni de moment pentru o echipă completă

Potrivit directorilor de cluburi, acum oamenii au devenit avizi de sport. Terenurile se închiriază şi toamna târziu, primăvara, şi se joacă şi pe ploaie. Clienţii sunt de toate vârstele, dar predomină tinerii. Aceştia vin cu echipa deja formată, dar dacă "le mai trebuie oameni", leagă prietenii şi pe moment. "De obicei jucăm o echipă de la blocul meu şi una de la alt bloc şi avem şi colegi de echipă de 40 de ani", spune Florin. "Dacă ne mai trebuie oameni, vedem, găsim unu care se pricepe cât de cât şi gata echipa", a adăugat el. Domnişoarele pot şi ele să joace fotbal. Terenul primeşte pe oricine. Dacă nu, pot să stea în tribune, de unde să-şi susţină echipa preferată.

Tarife diferite seara şi în weekend

Cei care vor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 59 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 34 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea sâmbătă, 23 noiembrie: Județele care intră sub cod galben de vânt și viscol

Adevarul acum 28 minute
Un nou Cod galben de intensificări ale vântului și viscol intră în vigoare sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 10, când expiră precedenta atenționare meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 43 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 7 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°