Una dintre urmarile cele mai surprinzatoare ale Forumului Marii Negre, recent lansat la Bucuresti, a fost neta diferenta de apreciere a evenimentului dintre comentatorii romani si cei straini. In vreme ce marea majoritate a colegilor nostri si-au manifestat dezamagirea fata de cum au decurs lucrarile Forumului, mergand pana la contestarea utilitatii acestei initiative romanesti de politica externa, unii participanti din strainatate (precizam: personalitati foarte bine informate, cu recunoscuta capacitate analitica si cu putere de influenta politica) au gasit motive temeinice sa laude incercarea Romaniei de a oferi un cadru nou, mai putin rigid, cooperarii regionale in spatiul pontic, cu accent special pe domeniul securitatii si cu dorinta de a dezamorsa numeroasele surse de conflict din zona. S-a facut mare caz, in presa noastra, de absenta Rusiei de la summit. Fara indoiala, Rusia ramane un jucator important la Marea Neagra, poate cel mai important, cu toate ca - prin dezmembrarea Uniunii Sovietice - a pierdut, in favoarea Ucrainei, porturile cele mai mari, Odesa si Sevastopol, ca si accesul la gurile Dunarii. Dar toate conflictele, mai mult sau mai putin inghetate, din estul si nordul Pontului Euxin, sunt fie efecte tarzii ale strambelor alcatuiri interne ale URSS, fie focare aprinse intentionat de Rusia si intretinute de prezenta trupelor si bazelor militare rusesti. Pretentiile Moscovei de a controla fostul spatiu sovietic, in dispretul unor state independente si suverane, ar putea avea o palida justificare prin existenta populatiei rusofone stabilite de decenii in noile state; daca ar fi doar acesta motivul, evident conflictele s-ar putea stinge relativ usor prin apelul la standardele internationale in privinta minoritatilor. Dar Rusia inca viseaza imperial, neintelegand ce cosmaruri provoaca, iar pentru a subjuga realitatea visului ei recurge la tot feluri de a