•Selectionata universitara Freiburg, din Germania, campioana mondiala de fotbal feminin, a invins cu doar 1-0 echipa ieseana AS Inter, intr-un meci amical disputat pe Stadionul Tineretului •Germancele au castigat si jocul revansa, cu scorul de 10-6, partida care nu a avut insa un caracter oficial
Partide puternice pentru fotbalistele de la AS Inter Iasi: jucatoarele antrenorilor Dumitru Bargau, Florin Pintilie si Florin Nichifor au disputat doua jocuri de verificare in compania selectionatei universitare Freiburg, din Germania, campioana mondiala de fotbal feminin. Desi au intalnit un adversar de calibru, iesencele nu s-au facut de ras si au fost chiar foarte aproape sa scoata o remiza de senzatie. In primul joc, disputat vineri, pe Stadionul Tineretului, nemtoaicele au castigat greu, cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat tarziu, cu cinci minute inainte de sfarsitul meciului. La scorul de 0-0 insa, Mihailescu a tras in portar de trei ori, pentru ca dupa primirea golului jucatoarele de la AS Inter sa mai rateze trei ocazii importante de egalare, trecandu-si in cont si o bara prin Ana Ciobanu, in ultimul minut. "Chiar daca am pierdut, nu ne-am facut de ras. Nemtoaicele aveau o medie de varsta undeva la 26 de ani, in timp ce noi am aliniat numai jucatoare cu varste cuprinse intre 17 si 21 de ani. In plus, dintre fotbalistele care au evoluat impotriva noastra, sapte joaca in nationala campioana mondiala, iar jumatate din lotul nostru era la primul meci", a declarat la finalul partidei antrenorul si presedintele AS Inter Iasi, Dumitru Bargau. Tehnicienii ieseni au folosit in meciul de vineri urmatoarea distributie: Dana Chirila - Ana Maria Chirila, Victorita Bilibau, Anca Ciobanu, Maria Ciobanu - Ancuta Irimia, Raluca Toma, Elena Ciobanu, Gabriela Bejinariu - Alexandra Mihailescu si Andra Zebega. Pe parcursul partidei, au mai jucat Cristina Popovici, L