Desi noua programa de istorie pentru clasa a IV-a a fost modificata anul trecut, subiectul a starnit in ultima vreme un interes mult mai mare, avand in vedere ca ar trebui sa se aplice chiar din toamna acestui an. In noua abordare, programa pentru istoria de clasa a IV-a este realizata dupa recomandarile Consiliului Europei. Astfel, locul istoriei romanilor este mult diminuat, elevii fiind obligati sa invete mai mult despre istoria altor popoare, indeosebi a celor din Uniunea Europeana. Fara a fi responsabil de respectiva programa, care a fost aprobata de fosul ministru Mircea Miclea, invatatorii ii solicita actualului ministru al Educatiei si Cercetarii modificarea acesteia. Invatatorii considera ca programa contine erori, este mult mai greoaie decat precedenta, are lipsuri si greseli, la care se adauga teme de studiu inutile si nepotrivite varstei scolarilor de clasa a IV-a, care au doar 9 ani. Intr-un memoriu semnat de Viorel Dolha, presedintele Asociatiei Invatatorilor din judetul Arad, sunt punctate deficientele noii programe, printre acestea fiind enumerarea limitativa a unor popoare, personalitati, cetati etc. De exemplu, de la capitolul "Popoare vecine" lipsesc ucrainenii iar de la "Popoare europene" - englezii. Pe de alta parte, lipsesc Burebista, Bogdan, Cantemir, Alexandru cel Bun, Basarab I, Iancu de Hunedoara, Horea, Tudor Vladimirescu sau Ferdinand, dar in schimb, la 9 ani, elevii vor invata despre Alexandru Macedon, Carol cel Mare, Napoleon, greci, gali, slavi, turci, francezi, unguri, germani, rusi, sarbi si bulgari. O alta ciudatenie se refera la studiul limitativ, dintre personalitatile enumerate in programa invatatorii fiind obligati sa aleaga trei personalitati romane si doua straine. Limitativa este si studierea castelelor, cetatilor si oraselor, dintre cele enumerate lipsind cetatile-oras Timisoara, Craiova, Constanta, Alba Iulia, Sarmiseget