Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă administrativă în cazul depozitului ecologic

Publicat in Adevarul, miercuri 14 iunie 2006 ·

Consiliul Judeţean Mureş ar putea demara o anchetă administrativă în cazul contractului semnat de instituţie cu societatea Waste Italia, care construieşte depozitul ecologic zonal de gunoi de Consiliul Judeţean Mureş ar putea demara o anchetă administrativă în cazul contractului semnat de instituţie cu societatea Waste Italia, care construieşte depozitul ecologic zonal de gunoi de la Ungheni. Vicepreşedintele CJ Mureş, Alexandru Petru Frătean, a recunoscut, ieri, că unii consilieri judeţeni din perioada 2000-2004 l-au informat că au votat un model de contract care trebuia semnat cu partea italiană şi că s-a semnat o altă variantă, dictată de unul dintre foştii vicepreşedinţi ai instituţiei. "Nu s-a făcut nicio sesizare penală. Probabil va urma o anchetă administrativă", a arătat Frătean, care a precizat că nu va face nicio declaraţie pe această temă, întrucât a început procedura de conciliere pe cale amiabilă cu societatea Waste Italia. "Nu protejez pe nimeni, iar cine a greşit să plătească", a accentuat Frătean, care speră ca această conciliere pe cale amiabilă să se finalizeze cu semnarea unui act adiţional la contract, care să prevadă şi clauze de denunţare unilaterală a documentului. Vicepreşedintele CJ Mureş a subliniat că prioritatea instituţiei este construirea depozitului, şi nu găsirea persoanelor care au greşit în 2003, când s-a semnat contractul asupra căruia planează suspiciuni, inclusiv de natură penală. Menţionăm că deşi prima parte a depozitului ecologic zonal de gunoi de la Ungheni trebuia finalizată încă din luna noiembrie 2005, apoi în 30 mai 2006, la această oră este realizată doar în proporţie de 20 la sută. Cu toate acestea, CJ Mureş nu are pârghii de disciplinizare a constructorului, deoarece în contractul semnat în octombrie 2003 cu constructorul italian, în valoare de 30 milioane de euro, nu sunt prevăzute penalităţi de întârziere a execuţiei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum o ora
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Nouă candidaturi depuse până acum pentru preşedinţia USR – Deputatul Cristian Seidler, activistul Radu Hossu şi primarul Elena Lasconi, pe listă / Unul dintre candidaţi, din diaspora - LISTA

News.ro acum o ora
Nouă persoane şi-au depus candidatura pentru preşedinţia USR, până duminică seară, între acestea fiind primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, deputatul Cristian Seidler şi activistul Radu Hossu. De asemenea, unul dintre candaţi este din diasp

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum o ora
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 4 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°