Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PRM: Berceanu, la puşcărie, nu în guvern

Publicat in Adevarul, joi 15 iunie 2006 ·

Sucursala Craiova, Berceanu a spălat bani şi a prejudiciat cu sume substanţiale bugetul de stat. Vasilescu a precizat că este în posesia unor documente care dovedesc vinovăţia senatorului PD, Sucursala Craiova, Berceanu a spălat bani şi a prejudiciat cu sume substanţiale bugetul de stat.

Vasilescu a precizat că este în posesia unor documente care dovedesc vinovăţia senatorului PD, pe care le va trimite Parchetului General, premierului Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintelui Traian Băsescu. "N-am nimic personal cu Radu Berceanu, dar un asemenea infractor a ajuns ministru al României. Pentru asemenea infracţiuni se face puşcărie, nu se ajunge ministru", a spus deputatul PRM, adăugând că Berceanu ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de ministru şi să iasă definitiv din viaţa politică. Lia Olguţa Vasilescu a prezentat o notă fără antet sau alte însemne oficiale, despre care a spus că a fost emisă în 1993 de Autoritatea Naţională de Control, în care sunt identificate pe larg neregulile firmelor patronate de actualul ministru al transporturilor. Potrivit parlamentarului peremist, Berceanu a obţinut, după 1993, fără să depună documentaţia necesară, scutiri de la plata majorărilor de TVA pentru două firme ale sale - AVI SRL şi SC NEDAROM SRL - şi a spălat bani printr-o societate mixtă româno-chineză, înfiinţată în 2000, firmă care n-ar fi existat în realitate. Vasilescu a mai arătat că, în perioada în care era ministru al industriilor, Radu Berceanu ar fi obligat Electrica să cumpere stâlpi de iluminat de la firma sa, SC AVI SRL.Lia Olguţa Vasilescu a cerut, în luna aprilie a acestui an, procurorului general şi ministrului justiţiei, declanşarea procedurilor de control al averii senatorului PD Radu Berceanu, pe motiv că între declaraţiile de avere şi de interese depuse la Secretariatul General al Senatului şi unele afirmaţii ale acestuia ar exista "numeroase inadve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 41 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Violențe la Euro 2024. Poliția din Germania a evitat un măcel. Zeci de italieni înarmaţi, arestaţi înainte de a-i ataca pe fanii albanezi la Dortmund

Adevarul acum 35 minute
Aproximativ cincizeci de suporteri italieni au fost arestaţi, sâmbătă, 15 iunie 2024 înaintea meciului selecţionatei ţării lor împotriva Albaniei (2-1), de la EURO 2024, disputat la Dortmund.

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum o ora
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum o ora
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°