Ion VLAD
Romanul universurilor crepusculare:
Thomas Mann, Robert Musil, Herman Broch, Witold Gombrowicz, Günther Grass, Curzio Malaparte, Heinrich Böll,
L.-F. Céline
Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004, 196 p.
Criticului si teoreticianului roman nu-i prea plac autorii straini. Sub deviza „pe astia ii avem, cu astia defilam“, el comenteaza, preponderent, scriitori autohtoni. Ce-i drept, la noi se construiesc si se distrug valorile, aici se face canonul si, mai ales, aici se instaleaza criticul, glorios, deasupra lui. Prestigiul criticului roman depinde, inca, in mare masura de virtuozitatile lui analitice aplicate pe scriitori romani. De aceea, orice initiativa care pune in discutie teme de literatura universala merita apreciata din start. Cuprinsul ultimului volum al lui Ion Vlad, Romanul universurilor crepusculare, propune chiar o poetica a romanului, pornind de la autori ca Thomas Mann, Robert Musil, Herman Broch, Gombrowicz, Günter Grass, Curzio Malaparte, Heinrich Böll sau L.-F. Céline. Miza e mare, dar si riscurile teoretice sint pe masura.
Cartea lui Ion Vlad nu are un singur autor, ci doi, in contratimp: unul mistic si traditional, celalalt cu obstinatie actual, silabisind abecedarul postmodern. Discursul critic se construieste pe un permanent decalaj, in care limbajul vechi incearca sa-l prinda din urma pe cel nou. Pentru a explica poetica romanului, unul il citeaza pe Derrida, celalalt il pomeneste, liturgic, pe Iacob, in lupta lui cu „acel Cineva“ (in nici un caz o alegorie a absentei, asa cum o teoretizeaza filozoful francez). Unul accentueaza, derridean, pe autonomia „reprezentarilor“, celalalt vorbeste de naratorul care „supravegheaza“ cu luciditate textul. Cartea lui Ion Vlad pune in scena conflictul spasmodic dintre doua tipuri de retorica. Autorul vorbeste pe limba diseminarilor, a postmodernismelor si a