"Ce de mai umbla astia, ma Marine - i-a zis colonelul de la vize baiatului care-i aducea pasapoartele artistilor de la Opera - ia sa mai stea si pe acasa, ca avem treaba!"
"Astia" erau de fapt marele bariton D. chemat de italieni intr-un juriu la Scala din Milano. Cand era mahmur, colonelul folosea numai pluralul. "Ia sa mai bem si noi niste apa, sa ne limpezim", zicea el golind sticla dupa sticla. Sau: "Ia sa le mai dam peste nas la smecherii care vrea sa fuga din tara si ne crede prosti". Baritonul a aflat ca n-a primit viza cu un ceas inainte de a lua avionul. Sa fi fost cu o zi inainte, ar fi dat niste telefoane, si lucrurile s-ar fi aranjat. Spre deosebire de colegi, la care exista suspiciunea ca ar fi putut sa ramana in strainatate, in cazul sau problema se punea exact invers. Baritonul era satul de turnee. Totusi, Scala era Scala si refuzul nu numai ca l-a mahnit, dar i-a rascolit si vechiul sentiment de neajutorare si de manie de pe vremea cand, baiat de cartier, dadea examen la Conservator laolalta cu niste tineri din lumea buna, bine imbracati si trufasi, siguri de reusita.
Ca un facut, la 7 mai 2006, exact in ziua in care implinea 80 de ani si se gandea ca n-o sa afle niciodata cine l-a impiedicat sa plece in 1971 in Italia si mai ales de ce, baritonul pensionar D. s-a intalnit la chioscul de ziare cu securistul Operei, si el la pensie. "Auzi, mai tovarase Marin - l-a intrebat artistul pe fostul ofiter - ia zi-mi asa, ca de la mos la mos, de ce nu mi-ati dat, ma, atunci viza? Stii la ce ma refer, nu?" Cum sa fi zis Marin ca nu stia, cand era sa iasa un scandal monstru la CC? Baritonul nu era un solist oarecare, iar in Comitetul Central avea o multime de admiratori. "Noi, cei mici - s-a scuzat securistul pensionar - , ne faceam treaba, dar nu stiu ce i-a venit lui domâcolonel Pantaru. Cred ca era beat si avea ciuda pe dumneavoastra ca plecati
