Prin anii â70 putea fi vazut pe strazile Brailei un batranel caraghios cu pantaloni bufanti, ciorapi de dama cu dunga si basca roz.
Nimerindu-ma la un moment dat langa el, am sarit ca ars si am fugit pe celalalt trotuar, cu senzatia ca m-am contaminat de ridicol. Unii oameni te marcheaza prin penibilul existentei lor asemenea unor ciume.
In urma cu trei ani am stat o seara alaturi de celebrul, inca de pe atunci, Poponel Pasareanu. Cand am ajuns acasa am simtit nevoia sa fac dus, sa ma spal cumva de apropierea lui. Aveam senzatia ca m-am contaminat de un soi de trufie bicisnica, de o infirmitate a trairii, care nu se trateaza. Cand un necrescut sufleteste se tine foarte mandru de neterminarea lui, oamenii normali intra in panica, socotind ca ei sunt gresiti. Trecand anii, banii lui Poponel au inceput sa le ia mintile si unor confrati, nu numai naivilor, care mor de foame, dar sunt fericiti sa-i vada mereu la televizor pe miliardari si pe tiitoarele lor.
In seara aceea, in care m-am bagat sub dus, dupa ce mi-am frecat cu smirghel mana moale pe care mi-o intinsese Poponel Pasareanu, am avut o viziune sinistra. Mi-am imaginat cum o sa-i faca in curand toata tara, de la vladica la opinca, reverente nationale estropiatului si cum toti ziaristii - atat cei de mondenitati, cat si analistii cu pretentii - se vor inghesui sa fie luati in seama de foarte mediatizatul nabab cu garderoba de poponar si pantofi albi cu dunga neagra de mafiot. Ziua aceea nu-i tocmai departe. Daca lucrurile merg tot asa, nu-i nevoie decat de ceva timp ca sa avem o epidemie de presa Poponel. Cu aviara o rezolvam noi cumva, dar cu netereminati, care-si exhibeaza, intocmai travestitilor, vidul afectiv ca pe un dar al naturii si totodata un reflex social al averii, ma tem ca n-o s-o rezolvam niciodata. Neavand noi, ca englezii, printi curvari si regalitati vicioase, dupa care sa se ti
