Daca nu acum, cind? Daca nu noi, cine? Sloganul entuziast al anilor ’90 nu se referea doar la schimbarea politica, ci, implicit, si la un „proces al comunismului“. Sintagma a circulat in acel timp, intr-o „anumita parte a presei“ si, ulterior, ca titlu de colectie la Editura Humanitas. Colectia a fost abandonata cind s-a vazut ca entuziasmul, cit a fost pe aceasta tema (materializat si in vinzarea cartilor), era in scadere. Cind, dupa o vreme, am analizat-o la rece, sintagma mi s-a parut imprecisa si nepractica. Ar fi fost mai exact, in sens strict juridic, si mai convingator, mai „diplomatic“, daca de la inceput s-ar fi vorbit doar despre „procesul crimelor comunismului“.
Probabil s-ar mai fi inlaturat unele reticente ale milioanelor de oameni care, traind in comunism (membri de partid sau nu), au avut inevitabil grade diferite de complicitate cu sistemul, dar si ale milioanelor de fosti adepti ai comunismului din Occident, deosebit de influenti in mediile intelectuale. (Daca vrem sa nu fim autisti in raport cu cetatenii Occidentului, n-ar strica sa acceptam ca altor realitati traite de ei le-a corespuns cuvintul „comunism“.)
- Complicitati
Felul in care regimul Iliescu a asigurat continuitatea oamenilor din structurile de putere comuniste in postcomunism, inchiderea arhivelor, marile manipulari, inclusiv de dosare de Securitate, operate continuu de serviciile secrete ne-au adus la acest retoric proces al unei abstractii (comunismul), lasind crimele comunismului nejudecate, nepedepsite, necunoscute. S-a intirziat, s-a tergiversat pina cind o parte dintre marii vinovati, actori si martori esentiali, au disparut. Desemnati de mult drept vinovati de crimele comunismului, Alexandru Draghici si Alexandru Nicolschi au ramas nepedepsiti si dupa ’90.
„sAlexandru Draghicit din 18 septembrie 1952 cind preia conducerea MAI si a Securitatii
