In ultimul an si jumatate, productia de texte politice a crescut considerabil. Marius Tuca se afla in eroare, afirmand ca talk-show-ul nu mai poate fi administrat zilnic. Dimpotriva, ca un medicament care nu-si mai face efectul, talk-show-ul este servit acum in supradoze. Cauza acestei proliferari nu este nici pe departe nevoia de a exprima ganduri adanci. Caracteristica cea mai importanta a analizelor politice, realizate din 2005 incoace, este perisabilitatea. Spui astazi ceva, iar maine, obligat de evolutia rapida a lucrurilor, sustii contrariul. Absenta unui sens tare, a unei paradigme de interpretare larg acceptate, care sa faca fenomenul politic inteligibil si relativ previzibil, este cauza principala si a proliferarii, si a perisabilitatii analizelor si opiniilor. Cu cat fenomenul politic este mai dificil de inteles, cu atat creste productia de texte, care insa nu ofera sensuri, ci doar surogate.
De ce lipseste un sens tare este, intr-adevar, o buna intrebare. Daca am raspunde ca vina apartine actualei puteri, care oculteaza acest sens sub o permanenta criza, nu am inainta prea departe. O criza similara are loc si in PSD, principalul partid de opozitie. In realitate, asistam la pedalarea in gol a clasei politice, a intregii clase politice, de unde diseminarea crizei si nevoia stringenta a unei resemantizari.
Grila clasica de interpretare a raporturilor putere-opozitie-societate civila este utila in interpretarea integratoare. Asa s-a intamplat, de pilda, in timpul guvernarii PSD (2001-2004). Sensul tare a fost atat de evident, incat analiza politica devenise plictisitoare. "Partidul-stat" este expresia ultima, demascatoare a sensului guvernarii PSD. Dar acest sens nu a fost definit astfel de la inceput. Ci a fost vazut ca nevoie de a recladi increderea in institutiile statului (dupa disolutia autoritatii de la sfarsitul anilor ?90), nevoie de a
