Noaptea de dinaintea lansarii atacului fusese cea mai scurta din an. Pentru ostasii si ofiterii de pe aliniamentul natural al Prutului, a fost si cea mai scurta noapte de pace. Era solstitiul verii 1941.
Am crescut cu povesti despre eroii neamului, iar doinele de catanie mi-au fost cantece de leagan. Bunicul, tatal tatii, simplu ostas roman in doua razboaie mondiale, fusese unul dintre supravietuitori. Mancase si painea razboiului, si pe cea a lagarului de prizonieri. In noaptea lui cea lunga (dintotdeauna l-am stiut fara vedere) imaginile de pe campurile de batalie se succedau cinematografic. Uitasem povestile din copilarie, pana in ziua in care i-am intalnit pe ei, supravietuitorii aceluiasi ultim mare razboi, inceput in zori, dupa noaptea solstitiului, in anul de gratie 1941.
LUPTELE. Declansata la 22 iunie, operatiunea avea sa intre in istorie sub numele de "Fortarea Prutului". "La Tiganca a fost unul dintre episoadele eroice ale armatei romane" - imi spunea generalul Teodor Halic, presedintele Asociatiei Cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul". "Toti, de la ofiteri la ultimul soldat, am fost convinsi de justetea actului la care participam, ca era nevoie sa ne sacrificam pentru a repara o nedreptate nationala petrecuta in vara anului 1940, o nedreptate care insemnase si umilirea armatei romane." "Batalia de la capul de pod Tiganca" a durat 22 de zile. Corpul 5 al Armatei a 4-a avea misiunea de a cuceri dealurile Caniei si Iepurenilor. Inamicul se afla sus, acolo de unde lunca Prutului se vede ca-n palma, si nici o miscare nu poate trece neobservata. Pamantul era razmuiat de ploile de vara, dar si de ploile de sange. Pana la 12 iulie, cand au intervenit aviatorii Flotilei I de Asalt, peste 1.000 de ostasi romani au murit eroic. "A fost o misiune imposibila, fiindca aceste inaltimi inseamna o moarte sigura. Si astazi asemenea inaltimi ar fi inaccesibile"
