- Editorial - nr. 125 / 28 Iunie, 2006 Daca am fi pesimisti, ca Herbert Marcuse, am spune ca "televiziunea creeaza si satisface false nevoi spirituale, aplatizeaza opinii si gusturi artistice, produce, deci, efecte sociale controlabile de catre specialisti si _ uneori _ insesizabile de catre publicul neavizat". La ce este "bun", atunci, publicul? El este consumatorul, intr-o societate de consum din ce in ce mai mult internationalizata, mondializata, cu tendinte de egalizare. Dar o egalizare care nu merge esential catre economic, ar fi si imposibil acum _ dimpotriva, putem vedea ca diferentele economice intre state cresc _ ci o egalizare ce se duce spre generalizarea unor nevoi spirituale, spre satisfacerea lor prin modele valabile peste tot, prin impunerea de mode care sa dea senzatia de participare la viata lumii si celor care mancand o data pe zi (si nu din motive de cura de slabire!) cred ca inteleg politicile si mersul lumii in fata televizorului. La aceasta posibila si intens folosita intalnire a culturilor prin care unii se dezadapteaza schimband locul, mediul geografic, profesional sau social si accepta atunci un nou tip de cultura, gasim fenomenul de aculturatie. Numai ca astazi, cand undele si satelitii au micsorat lumea si au desacralizat zeii, conducatorii, religiile si principiile, astazi aculturatia nu mai impune plecarea fizica dintr-un loc, nu mai impune renuntarea constienta la propria cultura, la civilizatia originara a persoanei, ci se foloseste de castigurile tehnologiei _ de radio, ziar, film, carte, disc, CD, caseta , internet si mai ales televizor. De ce mai ales, pentru ca televiziunea se adreseaza concomitent vazului si auzului, da o puternica senzatie de participare la evenimentul urmarit, da sentimentul de comunicare la care asisti in papuci, comod , fara sa te mai pregatesti pentru o comuniune reala, la fata locului, directa, cu stai