Multe dintre publicatiile contemporane despre feminitate accentueaza, paradoxal, si cumva oblic, indirect, fenomenul de discriminare a femeii, intorcindu-ne, ironic, din punct de vedere mentalist, in urma cu trei sute de ani. Analizind romanul Ion al lui Rebreanu, G. Calinescu spune, la un moment dat, in celebra sa Istorie..., urmatoarele - nu mai putin celebre - cuvinte: "In societatea taraneasca, femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii". Fraza este cunoscuta, cred, de toata lumea. Acum vreo doua decenii, era chiar o banalitate de manual. Calinescu - un misogin nedisimulat el insusi, studiat, din acest unghi, la rubrica de fata, in urma cu mai bine de un an - enunta aici un adevar trist, legat de mentalitatile patriarhale ale lumii traditionale, nu doar romanesti, as indrazni sa adaug, ci internationale: femeia nu depaseste, in interiorul stereotipurilor culturale ancestrale, nivelul unei comoditati oarecare, necesare - prin functiunile sale biologice si sociale - bunului mers al istoriei. Exemplul particular, cu valoare generica, folosit de Calinescu, e Ana, femeia-victima (imaginata de Rebreanu), care ajunge un mijloc de confruntare sociala intre doi barbati: tatal si viitorul sot. Personalitatea si umanitatea din ea sint reduse pina la anihilare de vointa masculina, ce o reproduce mental, invariabil, numai in formula de obiect. Odata incheiata capacitatea sa utilitara (forta de munca, entitate procreatoare si valoare concreta, cuantificabila financiar), rolul istoric al femeii, practic, s-a terminat. Aidoma celorlalte "dobitoace" din spatiul domestic, ea se dovedeste dispensabila, facind loc, eventual, altui "animal" - mai tinar si, implicit, mai cu folos exploatabil. Individul postmodern ar zice, la prima vedere, ca progresul omenirii a fost, dupa cel de-al doilea razboi mondial, macar din aceasta perspectiva, covirsitor. Menta