În Franţa, cinci romancieri de succes s-au supus, anul acesta, de bunăvoie, examenului de bacalaureat, în acelaşi timp şi cu aceleaşi subiecte ca şi elevii. Figaro littéraire a organizat această "simulare" chiar în sediul redacţiei sale, publicînd apoi tezele romancierilor şi notele obţinute (detalii în Dilemateca nr. 2, apărută pe 30 iunie). "Experimentul" organizat de Figaro littéraire denotă un anume stil de a privi bacalaureatul: este, desigur, un examen concluziv al studiilor liceale, dar şi o experienţă de viaţă, o "valoare socială şi culturală" împărtăşită. Cei cinci romancieri (nici unul nu a luat nota maximă!) au declarat că "al doilea bac" i-a făcut să retrăiască amintirea "celui dintîi" - cu toate ale vieţii şi ale societăţii din vremea cînd au terminat liceul. Într-un fel, "simularea" aceasta poate fi privită şi ca un mod de a promova "ideea de bac". În Italia, subiectele de la "examenul de maturitate" (aşa se numeşte acolo) sînt întotdeauna generoase şi destul de libere, căutînd să pună în valoare tocmai capacitatea absolvenţilor de liceu de a sintetiza într-un mod personal cunoştinţele şi abilităţile dobîndite pe parcursul studiilor: la literatură, de pildă, întotdeauna li se cere elevilor să elaboreze un eseu, iar ceea ce contează în notare este nu atît reproducerea informaţiilor din manual, cît capacitatea de a construi un text pe o temă dată. Şi elevii italieni privesc acest examen chiar ca pe o intrare în viaţă şi o modalitate de autoevaluare, dincolo de nota obţinută: fiecare vrea să ştie, în primul rînd pentru sine, de ce anume este în stare. În Germania, la fel: nota de la bacalaureat contează în obţinerea unui loc la o universitate mai bună, aşa încît toată lumea îl ia în serios. Şi exemplele ar putea continua.

Am parcurs, în săptămînile trecute, ziare străine, vrînd să descopăr ce şi cum se scrie acolo despre bac. Am constatat că se